Florin Cîțu: Se prelungesc măsurile fiscale adoptate în perioada de urgență

Gov.ro
Gov.ro

Premierul Cîțu a anunțat prelungirea mai multor măsuri fiscale pentru companiile românești, dar mai ales cele din HoReCa.

Publicitate

„Astăzi, în ședința de Guvern, am luat câteva decizii care vor ajuta în perioada următoare la reducerea efectelor pandemiei”, a declarat premierul Florin Cîțu în deschiderea briefingului de presă ce a urmat ședinței de Guvern din 25 martie. 

Guvernul a prelungit măsurile fiscale

„Am adoptat câteva măsuri, de fapt sunt prelungiri ale unor decizii pe care le-am luat anul trecut pentru a susține mediul de afaceri. Aș vrea să menționez că se prelungește pentru HoReCa perioada de scutire cu încă 90 de zile a plății impozitului specific. Ultima dată a fost prelungit în decembrie și mai acordăm încă 90 de zile la această facilitate.

Prelungirea unor termene cu facilități fiscale pentru contribuabili, restructurarea datoriilor fiscale poate fi cerută până la 31 ianuarie 2022. Măsura aceasta a fost inițiată în 2019 și s-a introdus o aplicație a debitorului să depună cerere pentru restructurare în maxim 6 luni de la data notificării pentru a evita deschiderea executării silite.

Prelungirea posibilității contribuabililor de a beneficia de rambursare TVA până la 31 ianuarie 2022. Aceasta este o măsură pe care am introdus-o prima dată anul trecut în perioada de stare de urgență, o măsură care a funcționat foarte bine și o prelungim până la începutul anului viitor. Este o măsură care va ajuta companiile să primească cash flow mai repede și să poată avea acces la bani cu controlul ulterior.

Prelungirea posibilităților contribuabililor de a beneficia de accesarea amnistiei fiscale cu condiția plății debitului principal până în 31 ianuarie 2022 și prelungirea posibilităților contribuabililor de a beneficia de eșalonarea simplificată la plată până în 30 septembrie 2021. Acestea sunt măsuri care vin la pachet cu celelalte decizii pe care le-am luat și vin în sprijinul antreprenorilor în această perioadă.”

Tichetele minerilor, aprobate de Guvern

Am alocat printr-o Hotărâre de Guvern sumele necesare pentru plata tichetelor de masă pentru minerii care astăzi erau în greva foamei în Suceava și am rezolvat și această problemă. 

Vaccin pentru Republica Moldova

Vom trimite în acest weekend încă 50.400 de doze de vaccin către Republica Moldova. Avem un angajament de  trimite 200.000 de doze. Trimitem încă 50.400 în weekend.” a anunțat premierul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel