Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a făcut un apel către PSD să oprească ''terorismul economic'', precizând că niciun om politic nu are dreptul ''să condamne România la sărăcie, hiper-inflaţie şi dobânzi astronomice doar pentru a mai câştiga voturi''.
Domnule Ciolacu, ajunge! Somez PSD să oprească terorismul economic. Toate partidele care în acest moment dificil pentru economia globală forţează creşterea deficitului bugetar prin legi care cresc cheltuielile bugetare sau reduc veniturile la buget sunt vinovate de terorism economic împotriva României. Comisia Europeană, agenţiile de rating, investitorii se uită cu mare atenţie la România în acest moment. Derapajele PSD pot duce la reducerea cu cel puţin 13 miliarde euro a fondurilor UE pentru România şi la scăderea ratingului de ţară, ceea ce ar însemna colaps economic. Domnule Ciolacu, vă cer public să opriţi acest terorism economic!, a scris Cîţu, duminică, pe Facebook.
El a arătat că, până la alegerile din 6 decembrie, mai sunt două şedinţe ECOFIN în care România poate să piardă fonduri UE.
În acelaşi timp, foarte important - până la alegerile din 6 decembrie toate cele 3 agenţii de rating publică evaluări ale ratingului de ţară pentru România. Am reuşit prin transparenţă şi discuţii lunare să arătăm agenţiilor de rating că suntem un guvern responsabil cu finanţele României. Dar, şi aici agenţiile au dreptate, cât mai putem rezista atacurilor teroriste venite din Parlamentul României dominat de populişti iresponsabili? Este important să ştie toţi românii că PSD aruncă România în haos economic pentru a mai câştiga câteva voturi. Niciun om politic nu are dreptul să condamne România la sărăcie, hiper-inflaţie şi dobânzi astronomice doar pentru a mai câştiga câteva voturi, a mai spus Florin Cîţu, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News