Florin Cîțu susținut de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, la șefia PNL

Guvernul României
Guvernul României

Premierul Florin Cîțu este susținut în cursa pentru șefia PNL de către ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu, în calitatea sa de deputat de Suceava în Parlamentul României.

Alegeri prezidentiale 2024

Vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Suceava, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, reprezintă la al doilea mandat interesele județului, în calitatea sa de deputat de Suceava în Parlamentul României, scrie Obiectiv de Suceava.

Pentru alegerile interne ce vor avea loc cu prilejul Congresului Partidului Naţional Liberal, din luna septembrie, deputatul sucevean a declarat că lucrul în echipă este o caracteristică a modului în care se implică toți cei care fac parte din PNL Suceava. Astfel, este un act firesc de a-i fi alături președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, în demersul său de a-l susţine pe Florin Cîţu.

Lucrul în echipă, un punct forte

„De când sunt vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, am putut remarca o constantă a modului în care președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, lucrează împreună cu colegii noștri: doar în echipă. Așa că nu sunt multe de adăugat, ci doar că sunt alături cu hotărâre de Gheorghe Flutur, în demersul său de a-l susţine pe Florin Cîţu”, a declarat vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Suceava, ministrul Bogdan Gheorghiu.

Bogdan Gheroghiu este la al doilea mandat de deputat de Suceava și la cel de al doilea mandat de ministru al Culturii. Printre proiectele de lege inițiate de el se află și cel care modifică şi completează Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007. Acesta îndreaptă un vid legislativ de peste 14 ani, deoarece legislaţia în vigoare din domeniul artelor spectacolului nu cuprindea reglementări cu privire la posibilitatea obținerii statutului de importanță națională pentru instituţii de spectacole sau concerte, care nu sunt în subordinea Ministerului Culturii. Astfel, acum instituțiile culturale sau companiile de spectacole sucevene pot dobândi statut de importanță națională. Modificarea statutului aduce avantaje și pentru angajați care astfel vor putea beneficia de trecerea la o treaptă superioară de salarizare.

Susținere internă

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat că Florin Cîțu va fi președintele PNL în urma alegerilor din septembrie și îl compară pe actualul premier cu prim-ministrul Italiei, Mario Draghi. Declarațiile au fost făcute la RFI.

Potrivit lui Rareș Bogdan, Florin Cîțu este cel mai potrivit să conducă PNL deoarece este un om care nu va concentra puterea într-o singură mână și care poate face legătura între grupurile din partid.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel