Florin Cîțu: Vor fi oferite sume fixe de bani celor afectați de inundațiile din Alba

Florin Cîțu: Vor fi oferite sume fixe de bani celor afectați de inundațiile din Alba / Foto: Facebook Florin Cîțu
Florin Cîțu: Vor fi oferite sume fixe de bani celor afectați de inundațiile din Alba / Foto: Facebook Florin Cîțu

Premierul Florin Cîțu a anunțat  că vor fi oferite sume fixe de bani celor afectați de inundațiile din Alba.

Premierul Florin Cîţu a declarat, duminică, după întâlnirea cu primarii din comunele din judeţul Alba cele mai afectate de inundaţii, că oamenii ale căror gospodării au fost inundate vor primi sume fixe de bani pentru reconstrucţie, transmite Agerpres.

"Am creat cadrul legal acum o lună şi ceva, prin care putem să dăm ajutoare fără a mai fi nevoie de o şedinţă de Guvern, ceea ce înseamnă că după ce primim raportul de evaluare, oamenii vor putea să primească susţinere financiară, materiale, tot ceea ce este nevoie. Sunt sume fixe, dar dacă este nevoie, se poate suplimenta. În acest moment, trebuie să ne asigurăm că oamenii pot să-şi recupereze şi să-şi repună gospodăriile cât mai repede în situaţia iniţială", a spus Cîţu.

Cîțu: Urmează partea mai grea



El a adăugat că faptul că nu au existat victime este un lucru bun, iar oamenii s-au avertizat între ei despre pericolul inundaţiilor.

"Acum urmează partea mai grea, pe termen scurt, să refacem tot ce s-a stricat. În primul rând începem cu gospodăriile oamenilor, acolo unde este nevoie, am discutat deja dacă este nevoie de apă, vom aduce containere de 1.000 de litri de apă ca să fie apă potabilă în zonă, dacă este nevoie de locuinţe, saltele, utilaje, de Armată, am vorbit cu domnul general (Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, n.r.) pentru personal, dar şi de utilaj greu pentru a ajuta. Toate resursele vor fi puse la dispoziţie pentru a rezolva cât mai repede. În primul rând gospodăriile cetăţenilor să poată să-şi revină cât de curând la normal, apoi vom începe şi cu arterele principale.", a mai spus Cîţu.

Premierul Florin Cîţu a efectuat, duminică, o vizită în localitatea Ocoliş din judeţul Alba, împreună cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă. 

„Ce este foarte important este că nu avem victime. Sigur sunt pagube materiale însemnate, dar unul din motivele pentru care noi suntem astăzi aici și echipele de evaluare sunt în teren este acela de a asigura cetățenii din aceste localități încercate că vor primi de urgență ajutorul necesare. Solidaritatea în aceste momente este foarte importantă și necazul care s-a abătut în urmă cu câteva zile peste aceste 13 localități, din care patru grav afectate, trebuie să găsească un răspuns urgent la Guvern.”, a spus Lucian Bode.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel