Florin Costea, revenire în Liga I

După ce a a evoluat în Liga I și în două ligi inferioare, Florin Costea este aproape de o revenire în primul eșalon.

În urmă cu 10 ani, pe vremea când evolua la Craiova, Florin Costea era văzut drept o mare speranță a fotbalului românesc. Se vorbea la un moment dat despre interesul celor de la Wolfsburg pentru atacantul român. 

Costea nu a mai plecat în Germania, ci a fost transferat la Steaua. Odată cu acest transfer, a început și declinul carierei lui Costea. La Steaua nu a avut evoluții satisfăcătoare. A evoluat și pentru CFR Cluj, însă evoluțiile sale nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor conducerii. De atunci, Costea a jucat în ligile inferioare, în Liga a II-a la CSM Râmnicu Vâlcea și în Liga a III-a, la ACS Sirineasa. 

Costea, posibilă revenire în Liga I

Liber de contract, Costea ar putea ajunge în Liga a IV-a, la Craiova lui Mititelu, ori la ACS Poli Timișoara, în Liga I. În vârstă de 32 de ani, atacantul a confirmat negocierile cu Timișoara, însă nu exclude în continuare varianta de a juca în Liga a III-a sau a IV-a.

În prima parte a campionatului, Florin Costea a marcat de 4 ori pentru Sirineasa.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel