Florin Iordache: Legea răspunderii magistraţilor, aşteptată de întreaga societate

Noul ministru al  Justiţiei, Florin Iordache, a susţinut vineri că urgenţa adoptării unei legi pentru răspunderea magistraţilor este dată de faptul că "întreaga societate o aşteaptă", adăugând că nu trebuie să fie motive de îngrijorare în DNA deoarece actul normativ se va elabora printr-o consultare publică şi expertiza va veni şi din partea reprezentanţilor acestei structuri.

"Am spus-o şi la audieri că avem nevoie de o lege a răspunderii magistraţilor. Tocmai pentru aceea sunt astăzi la CSM. Aştept ca noul CSM, printr-o consultare publică, cu asociaţiile profesionale, dar în primul rând cu CSM, cu Înalta Curte, cu Parchetul General să avem o astfel de lege. Repet, printr-o consultare publică cu toţi cei care sunt implicaţi şi într-o dezbatere publică făcută la Parlament", a declarat Iordache, la sosirea la şedinţa CSM.

Referitor la urgenţa acestui act normativ, el a explicat că este una dintre legile pe care întreaga societate o aşteaptă.

"Eu plec de la buna-credinţă pe care magistraţii o au, dar, în acelaşi timp, dacă există o lege europeană, acel model european poate fi implementat şi în România", a adăugat ministrul Justiţiei.

[citeste si]

Întrebat dacă, aşa cum presa are informaţii, în DNA sunt motive de îngrijorare în ceea ce priveşte această lege, Iordache a spus că nu trebuie să existe astfel de motive.

"Eu nu cred că ar trebui să fie motive de îngrijorare. Repet, pentru că, din punctul meu de vedere, o astfel de lege se va face printr-o consultare publică, expertiza va veni şi din partea reprezentanţilor DNA. Eu personal voi dori ca, în perioada imediat următoare, începând cu luni, voi avea o întâlnire şi cu reprezentanţii Parchetului General, DNA, cu ÎCCJ. (...) O să vedeţi că săptămâna viitoare, tocmai prin aceste discuţii informale pe care le voi avea, vreau să lansez o invitaţie la dialog, la expertiză, pentru că din punctul meu de vedere toţi cei care sunt interesaţi vor veni cu expertiza, iar dezbaterea trebuie să fie foarte transparentă şi în Parlament", a afirmat ministrul.

Referitor la momentul adoptării acestei legi, el a arătat că Parlamentul este în prezent în vacanţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel