Florin Mituleţu-Buică, preşedinte AEP, despre Europarlamentare 2019: Nu au fost constatate erori cu privire la voturile exprimate

foto: AEP
foto: AEP

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Florin Mituleţu-Buică, a declarat că la alegerile europarlamentare din 26 mai şi la referendum au existat doar erori de completare a proceselor verbale şi că nu a fost vorba de modificarea datelor cu privire la voturile exprimate.

'AEP, inclusiv ca membru în BEC, prin preşedinte şi doi vicepreşedinţi, a constatat că la aceste alegeri europarlamentare şi referendum nu au fost constatate decât erori de completare a proceselor verbale, şi nu modificarea datelor cu privire la validarea alegerilor, adică a voturilor valabil exprimate', a spus Mituleţu-Buică, vineri, la dezbaterea 'Eu votez', dedicată introducerii votului electronic în România.

El a explicat că în spaţiul public au apărut procese verbale în care doar prima pagină a acestora avea corecturi şi erau generate doar de erori de completare, mutare a unor cifre.

'Două procese verbale, care au fost în spaţiul public, le-am văzut. La unul era vorba de prezenţa la vot şi voturi valabil exprimate - 1.676 şi 5.300 reprezenta numărul buletinelor de vot neutilizate (...) Au fost decizii în sensul în care s-au dat răspunsuri către birourile electorale - să se facă corecţiile în procesele verbale. Corecţiile din procesele verbale nu influenţează voturile valabil exprimate. Biroul Electoral Central a validat în totalitate alegerile pentru Parlamentul European, neconstatând probleme pe partea de voturi valabil exprimate şi a repartizat şi datele şi azi AEP a trimis la Parlamentul European lista parlamentarilor care vor prelua mandatul', a arătat preşedintele AEP.

El a adăugat că la nivelul BEC nu au fost constatate probleme legate de votul multiplu. 'Vorbim de un sistem informatic care permite anumite corelări. Cetăţeanul s-a prezentat în sectorul 1, la secţia de votare 15 şi el trebuia să voteze la secţia de votare 10. Cetăţeanul a fost direcţionat de la secţia 15 la secţia 10. Legea permite votul în afara sectorului, (...) şi nu în acelaşi sector şi atunci l-a trimis la secţia la care este arondat, potrivit registrului electoral', a mai spus Mituleţu-Buică. Întrebat dacă STS ar trebui eliminat din procesul de monitorizare a votului, preşedintele AEP a răspuns: 'Cu siguranţă nu!'.

La dezbaterea organizată de Asociaţia Pro Democraţia au participat reprezentanţi ai instituţiilor statului, ai partidelor parlamentare şi ai societăţii civile, concluzia întâlnirii fiind că votul electronic nu va putea fi implementat la alegerile prezidenţiale din cauza lipsei de timp, dar că de la următorul scrutin va trebui introdus. Pentru alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului în curs, majoritatea participanţilor au avansat soluţia votului prin corespondenţă şi a votului extins.

Preşedintele AEP a subliniat că luni, la şedinţa Comisiei speciale parlamentare privind votul din diaspora, va propune un proiect de lege al Autorităţii care să fie îmbunătăţit în Parlament. 'Modificările trebuie să vizeze toate tipurile de alegeri. E o urgenţă pentru alegerile prezidenţiale, dar e bine să facem aceste modificări şi pentru alegerile locale, şi pentru cele legislative. Domnul preşedinte Klaus Iohannis sugerează necesitatea elaborării unui Cod electoral. (...) Fiecare român din străinătate trebuie să aibă posibilitatea de a-şi exprima opţiunea', a punctat consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel