Actorul Florin Piersic a fost prezent la evenimentul de lansare al celui mai recent volum de poezii al Oanei Boc, soția edilului din Cluj, Emil Boc.
Cunoscutul actor a declarat, în cadrul evenimentului organizat pentru lansarea celui de-al doilea volum de poezii al Oanei Boc, 'Scrisoarea Evei', că are în comun cu autoarea pasiunea pentru tema iubirii. Primul volum de poezii al Oanei Boc, intitulat "Scara", a fost lansat în 2013. De asemenea, în 2016, ea a lansat şi un CD cu poezii recitate de Florin Piersic, relatează Agerpres.
"Sunt încântat de acest al doilea volum. Avem ceva în comun cu Oana Boc, un fel de sentimentalism. Ea e dăruită iubirii. Iubirea este un lucru extraordinar, tot ce se face din iubire este grozav. Cartea a fost ca o binecuvântare, mai există oameni care vorbesc despre iubire, despre generozitate', a spus actorul care a recitat apoi trei poezii - 'Scrisoarea Evei', 'Poveste' şi 'Stare'.
Printre invitați s-a mai numărat Irina Petraș, președinta Uniunii Scriitorilor Cluj, dar și cele două fiice ale cuplului Boc, Cezara și Patricia.
[citeste si]
"Oana Boc predă lingvistică. Pentru ea limba română este un covor ţesut extramatematic. Scrie poezii cu dezinvoltura şi încrâncenarea unuia care ştie cuvântul. Scrie poezie pentru că simte, are curajul să iasă în lume cu poezie de dragoste, spune exact ceea ce este înăuntrul ei", a declarat Irina Petraş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu