Florin Ristei și-a luat fratele mai mare, Dan, și împreună au pornit pe Drumul Comorilor, în Asia Express. Aventurieri din fire, cei doi se bucură din plin de această experiențã, dar recunosc faptul că au și câteva neajunsuri.
"Dacă mi-e ceva...mi-e foame. Aș mânca și o bucată de lemn și aș fi în stare să mor pentru o felie de pâine cu icre. Eu sunt un gurmand, un super pofticios, nici nu pot să mă mai gândesc la mâncare...", a declarat Florin.
„Sincer, eu eram pregătit pentru asta. Praf, căldură și teroare psihică. Asta am găsit aici!", povestește Dan. „Căldura de aici e însă diferită față de cea de acasă pentru că umiditatea este foarte mare și soarele arde îngrozitor. În 4 zile mi s-au luat două rânduri de cruste de pe nas și de frunte. Arătam exact ca un pui prăjit", a completat Florin
Înainte de a pleca de acasă, Florin era absolut îngrozit de autostop, spunând că este mult prea timid pentru a face asta. Odată ajuns în Asia Express lucrurile s-au schimbat.
„Mie mi-e rușine să cer lucruri și credeam că voi fi incapabil să opresc vreo mașină. Ei bine, acum am dezvoltat chiar și o tehnică și aproape mă arunc în fața lor ca să ne ia și pe noi. Am făcut aici lucruri pe care nu credeam să le fac vreodată. Am intrat peste niște oameni în casă doar pentru că aveau mașină parcată în fața porții și noi aveam mare nevoie de transport", a povestit Florin.
La capitolul cazare, cei doi frați sunt mulțumiți. „Noi am variat foarte mult. Am stat, cred, în cele mai proaste condiții în care au stat vreodată niște concurenți, dar am găsit și o vilă cu scări de mahon. Suntem curioși ce ne mai așteaptă".
La jumătatea lunii octombrie, 9 perechi de vedete au plecat pe Drumul Comorilor, prin Filipine șI Taiwan. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh sunt cei care luptă anul acesta pentru premiul de 30.000 de Euro și pentru mult râvnitul titlu de câștigator Asia Express, cel mai dur reality show din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News