Florin Susanu este noul director al TAROM

Managerul companiei TAROM, Christian Heinzmann a ajuns de urgență la spitalul Militar și a fost supus unei intervenții chirurgicale, conform Capital.ro

Directorul de Operațiuni de Zbor al TAROM, Florin Susanu, a preluat temporar conducerea executivă a companiei în urma intervenției chirurgicale a lui Christian Heinzmann.

"Potrivit deciziei unanime de astăzi, 15.12.2015, a CA al TAROM, inclusiv a domnului Christian Edourd Heinzmann-director general și accountable manager, dl Susanu Florin- director Operațiuni Zbor exercită atribuțiile directorului general și accountable manager, reprezentând conducerea exectivă a companiei, până la reluarea activității de către dl Heinzmann, care a suferit astăzi o intervenție chirurgicală", se arată într-un comunicat al operatorului național aerian.

Susanu va răspunde de desfășurarea operațiunilor TAROM pe perioada sărbătorilor de iarnă și de continuarea programelor de monitorizare a companiei, mai arată sursa citată.

Heinzmann, cetățean belgian, conduce TAROM din 2012.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro
pixel