Florina Presadă deschide lista de candidați la Camera Deputaților pentru București, din partea partidului SENS

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Florina Presadă se alătură Partidului SENS (Sănătate, Educație, Natură, Sustenabilitate) și deschide lista candidaților partidului în București pentru Camera Deputaților.

Florina Presadă are peste 15 ani de experiență ca activistă civică și politiciană angajată în lupta pentru egalitate, drepturile omului, reforma electorală și administrativă. A susținut finanțarea programelor educaționale pentru reducerea abandonului școlar, acces la locuințe sociale pentru cei mai vulnerabili și legi care să protejeze femeile ce cad victime violenței. Ea este, de altfel, inițiatoarea legii ce incriminează pornografia non consensuală. Nu în ultimul rând, a susținut modificări legislative pentru facilitarea participării politice a tuturor cetățenilor, atât din societatea civilă, cât și din Parlament. S-a opus mișcărilor și inițiativelor ce urmăreau limitarea drepturilor persoanelor LGBTI și a militat pentru recunoașterea și protecția legală a drepturilor acestora, inclusiv protecția familiilor lor.

“Mă bucur nespus să mă alătur acestei noi mișcări politice, progresiste, Partidul SENS, care a reușit să activeze politic sute de mii de tineri la alegerile europarlamentare și care au susținut cu succes candidatura lui Nicu Ștefănuță la Parlamentul European.”

“Sunt aici pentru acele teme pentru care ni se spune mereu că “Nu e acum momentul”, cum sunt drepturile omului. Acestea nu sunt pentru SENS un asterisc în programul politic, ci în centrul viziunii sale politice. Vreau ca împreună cu toți cei care cred că teme precum egalitatea tuturor în fața legii, egalitatea de șanse, accesul echitabil la servicii publice, mai ales pentru cetățenii cei mai vulnerabili și criza climatică trebuie să fie fundamentul unei societăți democratice. Vreau să ducem acest mesaj în Parlament.”, a declarat Florina Presadă.

“Pe lângă valori și activitatea în relație cu autoritățile românești și europene pe teme de drepturile omului și reforma administrativă, Florina vine cu o experiență anterioară valoroasă în Parlamentul României, unde în perioada 2016 - 2020 a fost unul dintre cei mai activi parlamentari. Alături de voi, trimitem în Parlamentul României oameni care vor legifera cu SENS”, a menționat Andrei Macsut, co-președinte SENS.

“Pentru ca Florina și alte candidate și candidați SENS să poată figura pe buletinul de vot, avem nevoie de 100.000 semnături de susținere. Mai avem câteva zile pentru a reuși acest lucru și facem apel la voi pentru a trece cu succes de această etapă din calendarul electoral. Cei care vor să ne susțină o pot face inclusiv printr-o semnătură online https://www.cusens.eu/semnez”, a completat Andrei Macsut, președinte SENS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel