Jucătorul echipei FCSB, Florinel Coman, a afirmat, miercuri seara, la finalul partidei cu ŢSKA 1948, câştigată cu 1-0, în prima manşă a turului doi preliminar al Conference League, că în retur nu trebuie să le dea nicio şansă bulgarilor să califice, având în vedere că formaţia sa va juca pe teren propriu.
'Am întâlnit o echipă care acum a debutat în cupele europene. Suntem fericiţi că am câştigat, nu a fost un joc bun, dar până la urmă este bine că şi atunci când jucăm prost câştigăm. Faţă de anul trecut începutul nu se compară, avem două victorii în campionat şi o victorie în deplasare în cupele europene. Puteam să mai marcăm, pentru că am mai avut oportunităţi, puteam să ne desprindem. Este un rezultat fragil, dar credem că în retur vom arăta altă faţă.', a zis Florinel Coman.
'Sper să marchez în fiecare meci, dar mai importantă este echipa aşa că la retur clar vom analiza ce am greşit în meciul acesta, pentru că au fost foarte multe greşeli, şi în atac şi în apărare. Şi trebuie să nu le dăm nicio şansă pentru că jucăm acasă. Eu mă simt bine, golul se lipeşte de mine, marchez şi atunci când nu evoluez foarte bine, cum a fost în seara asta, când nu am avut un joc satisfăcător', a declarat la postul DigiSport marcatorul unicului gol al partidei.
'Cea mai mare problemă va fi că la retur nu vor fi fanii alături de noi. În seara aceasta au venit în număr mare, ţinând cont că eram în deplasare, ne-au susţinut şi le mulţumesc. A fost o atmosferă de amical, ca să spun aşa, este un stadion foarte mare, dar, din păcate, nu au fost lume la stadion', a mai adăugat Florinel Coman.
Antrenorul formaţiei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri seara, după victoria cu 1-0, în deplasare, cu ŢSKA 1948, în prima manşă a turului 2 preliminar al Conference League, că în ciuda avantajului oferit de rezultat nimic nu e decis în această dublă.
'Ştiam de la început că întâlnim o echipă bună. Sigur că rezultatul este de partea noastră, însă nimic nu e decis în această dublă. Suntem mulţumiţi de rezultat, dar nimic nu e terminat. După cum am văzut, adversarul are jucători de valoare, este o echipă foarte bună. Am făcut doar jumătate din treabă, urmează returul şi va fi unul dificil. Trebuie să muncim mult pentru a ne atinge obiectivul de a merge mai departe. ŢSKA este o echipă organizată în defensivă, însă pentru mine e important cum jucăm noi. Avem o echipă de calitate, dar trebuie să suferim în retur pentru a reuşi să trecem în faza următoare a competiţiei', a spus Charalambous la postul Digisport.
Tehnicianul a menţionat că în următoarea perioadă va folosi rotaţia jucătorilor pentru că vor fi programate meciuri din 3 în 3 zile.
'Sigur avem lucruri de îmbunătăţit, nu e uşor să joci din 3 în 3 zile. Întotdeauna din perspectiva asta încercăm să aducem prospeţime în echipă. De mâine ne concentrăm pe meciul din campionat, ştim că nu e uşor, dar avem un lot numeros. Trebuie să rotim jucătorii, deci toţi trebuie să fie gata oricând să intre în teren', a precizat Charalambous. FCSB a învins formaţia bulgară ŢSKA 1948 cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe Stadionul Naţional Vasil Levski din Sofia, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa Conference League la fotbal.
FCSB a învins formaţia bulgară ŢSKA 1948 cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe Stadionul Naţional Vasil Levski din Sofia, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa Conference League la fotbal. Partida din manşa secundă va avea loc pe 3 august, la Bucureşti, pe Stadionul 'Arcul de Triumf' (ora 21:30), urmând să fie condusă de albanezul Juxhin Xhaja.
Dacă va trece de bulgarii de la ŢSKA 1948, FCSB va avea o adversară dificilă în turul al treilea preliminar al competiţiei, vicecampioana Danemarcei, FC Nordsjaelland, roş-albaştrii urmând să joace primul meci pe teren propriu, în data de 10 august, iar manşa secundă în deplasare, pe 17 august.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu