FMI a majorat ţinta de inflaţie pentru România

jeffrey franks
jeffrey franks
FMI a aprobat revizuirea țintei de inflație pentru 2010 stabilită în acordul stand-by încheiat cu România. Conform șefului misiunii de evaluare a instituției financiare internaționale, Jeffrey Franks, citat de Mediafax, după creșterea TVA de la 19% la 24%, consiliul director al Fondului a acceptat majorarea țintei de inflație de la 3,5% la 7,9%. În altă ordine de idei, reprezentantul FMI a precizat că discuțiile dintre FMI şi România privind un nou acord ar putea începe în următoarele luni, de îndată ce guvernul dă un semnal clar în acest sens. Vineri, board-ul FMI a aprobat în unanimitate a patra revizuire a acordului stand-by cu România. Cea de-a cincea tranșă din împrumut, în valoare de 913 milioane de euro, va merge la BNR pentru acoperirea deficitului bugetar. Într-un interviu acordat sâmbătă agenției Bloomberg, Franks a menționat că unii dintre directorii FMI s-au declarat foarte impresionați de hotărârea cu care guvernul încearcă să-și respecte angajamentele față de instituția internațională, referindu-se la creșterea TVA ca alternativă la tăierea pensiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel