FMI amenință că se retrage din salvarea Greciei

Fondul Monetar Internațional a lansat cel mai dur avertisment către miniștrii de Finanțe din zona euro. FMI le-a cerut să înceapă imediat negocierile pentru a acorda Greciei o reducere de datorii, în pofida opoziției exprimate de Germania, în condițiile în care luni are loc o reuniune de urgență a Eurogrupului.

Alegeri prezidentiale 2024

Într-o scrisoare trimisă joi seara celor 19 miniștrii de Finanțe din zona euro, directorul general al FMI, Christine Lagarde, apreciază că negocierile dintre Atena și creditorii internaționali, în legătură cu reducerile bugetare "de rezervă" în valoare de trei miliarde de euro, au eșuat iar diminuarea datoriilor trebuie pusă imediat pe masa discuțiilor, în caz contrar existând pericolul ca FMI să nu mai participe la acest program.

"Credem că măsurile specifice de reformă economică, restructurarea datoriilor și finanțarea trebuie discutate simultan. Pentru ca noi să sprijinim Grecia cu un nou acord FMI este esențial ca finanțarea și ștergerea datoriilor către partenerii europeni ai Greciei să se bazeze pe ținte fiscale care sunt realiste deoarece sunt sprijinite de măsuri credibile pentru a le atinge", se arată în scrisoarea trimisă de Christine Lagarde.

Atât FMI, cât și șeful său pentru Europa, Poul Thomsen, au fost criticați în ultimele luni de o serie de oficiali greci pentru că au solicitat măsuri excesive de austeritate.

În paralel, Grecia este paralizată începând de vineri de o grevă generală de 48 de ore organizată de principalele sindicate din Grecia pentru a protesta față de intenția Guvernului de a trece prin Parlament două proiecte de lege controversate cu privire la reforma pensiilor și impozitul pe venituri. Parlamentarii greci vor să adopte aceste noi măsuri de austeritate înainte de reuniunea de luni a miniștrilor de Finanțe din zona euro, în speranța că îi va convinge astfel pe creditori să elibereze noi fonduri din acordul de asistență.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel