Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat luni acordarea unei noi tranşe din împrumutul pentru Grecia, în valoare de 2,2 miliarde de euro, şi a condiţionat continuarea colaborării sale cu această ţară de un acord "aproape unanim" al creditorilor privaţi pentru reducerea datoriei.
Instituţia de la Washington a precizat într-un comunicat că s-a votat în Consiliul de administraţie pentru deblocarea acestei sume, a şasea tranşă dintr-un împrumut de 30 de miliarde de euro acordat în mai 2010. Ea ridică totalul fondurilor acordate de FMI Atenei la 20,3 miliarde de euro.
Grecia aşteaptă în plus fonduri de la partenerii săi europeni, care au promis 80 de miliarde de euro în mai 2010. În total, opt miliarde de euro trebuie să-i fie acordaţi în curând.
Împrumutul pentru Grecia este cel mai mare acordat vreodată de FMI, dar el nu a permis revenirea la creştere economică şi nici înlăturarea temerilor privind finanţele sale publice.
Grecia, partenerii săi europeni şi un grup de lobby reprezentând creditorii privaţi ai Atenei - Institutul Internaţional de Finanţe (IIF) - au încheiat la sfârşitul lui octombrie un acord pentru a şterge jumătate din datoria publică a ţării deţinută de sectorul privat. Însă implementarea acordului nu a fost încă negociată.
FMI consideră că aceasta este o condiţie importantă pentru a continua să plătească tranşele din împrumutul pentru Grecia.
Fondul a subliniat că a fost puţin satisfăcut de progresele Guvernului grec de la acordarea ultimei tranşe în iulie.
Programul este într-o fază dificilă, cu reformele structurale care progresează lent, economia slabă şi deteriorarea mediului extern. Acest lucru a justificat o revizuire substanţială a perspectivelor pe termen mediu, a precizat Christine Lagarde, directoarea generală a FMI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu