FMI, avertisment privind riscurile la adresa stabilității financiare

Piețele financiare globale s-au calmat după recentele turbulențe, însă mai e mult de făcut pentru a se asigura stabilitatea financiară pe plan mondial, pe fondul încetinirii creșterii economice, a scăderii prețurilor la materiile prime și a temerilor privind evoluția Chinei, se arată în Raportul de stabilitate financiară globală publicat miercuri de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters, citat de Agerpres.

Din octombrie, au sporit riscurile cu care se confruntă sistemul financiar, iar turbulențele ar putea ușor reapărea și s-ar putea intensifica, dacă nu sunt adoptate măsuri de curățire a bilanțurilor băncilor, în special în China și Europa, avertizează FMI.

Dacă perspectivele privind creșterea economică și inflația se înrăutățesc și mai mult, riscul pierderii încrederii va crește. În asemenea circumstanțe, turbulențele pot interacționa cu vulnerabilitățile bilanțurilor băncilor. Randamentele obligațiunilor ar putea crește și condițiile financiare s-ar putea înăspri, majorând povara datoriei și presiunile asupra economiei, se arată în raportul instituției financiare globale.

Temerile privind încetinirea ritmului de creștere a PIB-ului Chinei și tranziția spre o economie orientată mai mult spre consum au alimentat recentele turbulențe financiare, iar dificultățile cu care se confruntă sectorul de stat chinez afectează bilanțurile băncilor. Creditele bancare acordate companiilor cu probleme s-ar putea transforma în pierderi potențiale pentru bănci, care ar putea ajunge la aproximativ 7% din PIB, avertizează FMI.

Ratele negative ale dobânzilor, alături de achizițiile de obligațiuni, sunt cruciale pentru stimularea creșterii economice. Deși aceste decizii au redus marjele de profit ale băncilor, în ultimă instanță ele vor beneficia de pe urma creșterii economice mai solide și a reducerii costurilor de finanțare, se arată în raportul instituției financiare globale.

Marți, Fondul Monetar Internațional a înrăutățit estimarea de creștere în acest an și a avertizat că o ieșire a Marii Britanii din UE (Brexit) ar fi o nouă lovitură pentru economia mondială.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel