Delegațiile FMI, CE și ale BM încep de marți, timp de două săptămân, a șase misiune de evaluare în România. Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI pentru România, se va afla în vizită oficială de lucru la Bucureşti începând cu data de 31 iulie.
Potrivit reprezentantului rezident al FMI pentru Bulgaria şi România, Tonny Lybek, negocierile cu autorităţile de la Bucureşti sunt programate în perioada 31 iulie - 13 august, şeful delegaţiei Fondului urmând să sosească în România pe data de 1 august şi să părăsească ţara noastră pe 14 august a.c.
"Vizita FMI va avea loc în acelaşi timp cu cea a delegaţiilor Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Pe durata acesteia, delegaţiile vor avea întâlniri şi discuţii cu autorităţile statului şi cu mediul de afaceri, reprezentanţi ai băncilor, societăţii civile şi partidelor politice", a menţionat Lybek.
Acesta a adăugat că şeful misiunii FMI în România, Erik de Vrijer, va comunica concluziile discuţiilor din România la finalul vizitei, respectiv în data de 13 august a.c.
Reprezentantul FMI a subliniat faptul că "autorităţile române negociază un angajament preventiv Stand-By cu Fondul, asta însemnând că acestea nu intenţionează să utilizeze resursele disponibile".
Acordul dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la Fond.
"Un nou acord preventiv cu FMI este util (...) Atâta timp cât economia românească, România în ansamblu, absoarbe, consumă şi investeşte mai mult decât produce, reflectat în Produsul Intern Brut, este nevoie de finanţare externă (...) Este prematur să vorbim despre sumă, importantă este decizia de natură strategică şi vizând un termen mediu. Vorbim de un acord care va fi, probabil, tot pe doi ani, între 2013-2015, aşa încât detaliile tehnice le vom avea atunci când vom discuta cu partenerii internaţionali", afirma Georgescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu