FMI: Creşterea economică în Europa va încetini la 3,4%, în 2012; ţinta pentru România ar putea fi revizuită în scădere

fmi
fmi

Creşterea economică în Europa se va reduce de la 4,4% la 3,4%, anul viitor, a afirmat, marţi, Bas Bakker, unul dintre autorii raportului referitor la evoluţiile economiilor din ţările europene, elaborat de Fondul Monetar Internaţional, potrivit Radio România Actualităţi.

"Una dintre lecţiile pe care le-am învăţat din trecut este diferenţa pe care o pot face politicile, chiar dacă pieţele financiare devin uneori pesimiste; o bună combinaţie de politici economice poate schimba situaţia. Prognoza noastră actuală este că se va reduce creşterea economică în Europa de la 4,4% la 3,4%, în 2012. Aceasta reprezintă o încetinire, e adevărat, dar nu este un dezastru. Bineînţeles că există şi riscuri şi e posibil ca şi creşterea să fie chiar mai mică, dar cu politici economice corecte suntem convinşi ca aceste riscuri vor putea fi controlate", a afirmat Bas Bakker.

Potrivit RRA, oficialii FMI au reluat, totodată, avertismentele privind evoluţia economică a României.

La fel ca în toate ţările europene, reformele trebuie să continue în mai multe domenii, mai ales că rezultatele acestora nu vor apărea peste noapte, au atras, marţi, atenţia reprezentanţii Biroului FMI pentru România şi Bulgaria. Deocamdată, prognoza de creştere economică pentru anul 2012 rămâne de 3,5%, dar are toate şansele să fie revizuită în scădere.

În opinia reprezentanţilor FMI, criza se va încheia abia când în toate ţările Europei se vor implementa politicile macroeconomice şi structurale corecte şi după ce acestea vor începe să-şi arate şi roadele. Elemente ca flexibilitatea pieţei muncii, pieţe mai competitive, forţă de muncă mai educată şi instituţii mai eficiente pot contribui, de asemenea, la reluarea unei creşteri economice durabile, a arătat Bas Bakker, citat de RRA.

Reprezentantul FMI s-a referit şi la diferenţele dintre Europa şi Statele Unite ale Americii în ceea ce priveşte PIB pe cap de locuitor, care se situează undeva la 64% faţă de ce se înregistrează în Statele Unite. Un prim lucru ce ar putea ajuta în eliminarea acestor diferenţe ar fi eliminarea obstacolelor în privinţa fuziunilor şi achiziţiilor intracomunitare sau utilizarea capitalului de risc.

Astfel, dacă în SUA ai o idee foarte bună, spun reprezentanţii FMI, poţi beneficia de cantităţi importante de capital de risc şi poţi creşte rapid într-un timp foarte scurt, în timp ce în Europa sistemul financiar este orientat mai degrabă spre bănci, iar acestea sunt conservatoare şi împrumută bani în special firmelor existente cunoscute.

Potrivit RRA, reprezentantul pentru România şi Bulgaria al FMI, Tony Lybeck, a atras atenţia că la fiecare revizuire a acordului cu FMI şi Comisia Europeană sunt revizuite şi prognozele economice iar cel mai probabil ele vor fi revizuite în jos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel