Economia Ucrainei se va contracta cu 10% în 2022, în urma invaziei lui Vladimir Putin, însă perspectivele s-ar putea înrăutăţi.
Economia Ucrainei se va contracta cu 10% în 2022, ca rezultat al invaziei lui Vladimir Putin, însă perspectivele s-ar putea înrăutăţi abrupt dacă Rusia nu se opreşte, potrivit unui nou raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI), citat de BBC.
Raportul a fost pregătit înainte ca FMI să aprobe un sprijin de urgenţă de 1,4 miliarde de dolari pentru Ucraina. Acesta avertizează că PIB-ul ar putea scădea cu 25-35%, o estimare realizată printr-o comparaţie cu alte economii care trec prin război, precum Irak sau Liban.
Ivanna Vladkova Hollar, şefa misiunii FMI din Ucraina, a declarat că autorităţile ucrainene exercită „un efort remarcabil” pentru a ţine economia şi sistemul financiar în picioare în timpul războiului.
Amintim că negocierile dintre Ucraina şi Rusia vor fi reluate marţi, fiind necesară „o pauză tehnică” pentru formularea conceptelor administrative, a declarat luni şeful delegaţiei ucrainene, Mihailo Podoliak.
„A fost luată o pauză tehnică în negocieri până mâine. Pentru activităţi suplimentare în subgrupurile de lucru şi pentru clarificarea definiţiilor tehnice. Negocierile continuă", a transmis Mihailo Podoliak pe Twitter.
Noua sesiune de negocieri între delegaţiile Ucrainei şi Rusiei s-a derulat prin videoconferinţă.
Anterior, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că negocierile cu Rusia sunt „dificile”.
Președintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe ministrul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Republicii Italiene, Luigi Di Maio, aflat în vizită oficială la București.
„Președintele Klaus Iohannis a salutat prezența la București a ministrului Luigi Di Maio, în acest context internațional dificil, ca expresie a relațiilor strânse și a Parteneriatului Strategic consolidat dintre România și Italia. Relațiile politico-diplomatice româno-italiene se situează la un nivel excelent, iar cele două țări acționează ca parteneri privilegiați, pe baza puternicelor legături istorice, culturale și, de asemenea, prin legăturile profunde create de comunitatea românească din Italia și cea italiană din România. Președintele României a exprimat susținerea țării noastre pentru adoptarea unor noi sancțiuni care să mențină o presiune ridicată asupra Federației Ruse”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Conform sursei citate, președintele Klaus Iohannis a prezentat eforturile României de a ajuta Ucraina prin centrul umanitar de la Suceava și a salutat implicarea Italiei în operaționalizarea acestui hub logistic.
„Președintele României a precizat, în context, că acest hub umanitar va fi utilizat și pentru a sprijini Republica Moldova, confruntată cu un număr crescut de refugiați. Președintele Klaus Iohannis a apreciat faptul că ministrul italian de externe se va deplasa în continuare la Chișinău, pentru a discuta cu autoritățile Republicii Moldova despre cele mai bune căi de cooperare pentru gestionarea numărului mare de refugiați ucraineni. Președintele României a abordat și subiectul securității energetice, inclusiv în contextul discuțiilor la nivel european, precizând că Uniunea Europeană trebuie să își diversifice sursele de aprovizionare, cu deschidere spre țări ca Azerbaidjan, Qatar sau Egipt, și să accelereze interconectările între statele membre și dezvoltarea infrastructurii energetice. Președintele României a precizat că este importantă accelerarea investițiilor în surse regenerabile și în sectorul energiei nucleare civile, dar și utilizarea gazului ca sursă de tranziție, în vederea creșterii independenței energetice la nivelul Uniunii. În planul relațiilor economice bilaterale, Președintele Klaus Iohannis a încurajat firmele italiene să investească în continuare în România”, potrivit comunicatului.
Ministrul de externe al Italiei, Luigi Di Maio, a evidențiat relațiile solide existente între cele două țări și a apreciat modul în care România gestionează această situație dificilă, mulțumind țării noastre pentru solidaritatea și sprijinul arătate tuturor celor refugiați din calea conflictului militar din Ucraina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu