Clarificările privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană vor întări perspectivele de creştere ale economiei mondiale, atât pentru statele bogate cât şi pentru cele în curs de dezvoltare, a declarat preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, transmite Reuters.
"Dacă va exista claritate în acest proces, va fi stimulată puţin şi creşterea economică", le-a spus jurnaliştilor Malpass, după acordul anunţat joi de UE şi Marea Britanie, a cincea mare economie mondială.
După câteva zile de negocieri cu premierul Boris Johnson, liderii statelor UE, reuniţi la Bruxelles, au ajuns joi la un nou acord privind Brexitul, care trebuie aprobat şi de Parlamentul britanic.
"Suntem foarte aproape de sfârşitul procesului", a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, în cadrul unei conferinţe de presă, exprimându-şi satisfacţia pentru acest acord care permite evitarea "haosului" care ar fi un Brexit fără acord pe 31 octombrie.
Incertitudinile legate de Brexit au afectat comerţul şi perspectivele economice atât în cazul Marii Britanii cât şi al UE. Rezolvarea acestei probleme va fi benefică atât pentru Regatul Unit şi blocul comunitar, cât şi pentru economiile în curs de dezvoltare, a apreciat Malpass.
Şi directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a numit acordul "o veste bună", exprimându-şi speranţa că voinţa de a finaliza acordul este comună tuturor părţilor implicate.
Ea le-a spus jurnaliştilor că FMI a estimat o creştere a economiei Marii Britanii cu 3,5%-5% mai redusă în cazul unui Brexit fără acord, care ar şterge şi 0,5% din avansul PIB-ului UE. Chiar şi cu un acord, economia britanică va pierde 2%, a avertizat Georgieva.
În perioada 14-20 octombrie la Washington se desfăşoară reuniunile de toamnă ale FMI şi ale Băncii Mondiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu