FMI a acceptat propunerea Guvernului de a aplica o taxă redusă pe valoarea adăugată şi la pachetele all-inclusive din turism.
"Am reuşit scăderea TVA la pachetele all-inclusive din turism, de la 24 la 9%", a declarat premierul Victor Ponta după încheierea negocierilor cu FMI şi CE.
Primul ministru a precizat că TVA-ul la pâine va rămâne şi în 2015 la o cotă redusă de 9%, iar eventuale discuţii despre alte reduceri ale TVA se vor purta abia după evaluarea primului semestru de anul viitor.
Premierul a precizat că are acordul FMI şi CE pentru toate aceste cifre, inclusiv pentru un deficit bugetar de 1,83% din PIB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News