Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat, miercuri seară, un plan de asistenţă financiară de urgenţă destinată Ucrainei, în valoare de 1,4 miliarde de dolari (1,26 miliarde de euro), în contextul invaziei militare ruse.
"Necesităţile de finanţare sunt majore, urgente şi ar putea creşte considerabil pe măsură ce războiul continuă", a declarat directorul FMI, Kristalina Georgieva, avertizând că Ucraina va intra într-o "recesiune profundă" anul acesta, deşi evaluările anterioare războiului anticipau o creştere economică de 3,6%.
"Asistenţa financiară va răspunde nevoilor urgente ale balanţei de plăţi, în contextul efectelor războiului, şi va oferi o susţinere esenţială pe termen scurt", a explicat Kristalina Georgieva, potrivit cotidianului Le Monde.
"După încheierea războiului şi după ce vor putea fi evaluate daunele, probabil va fi necesară susţinere suplimentară extinsă pentru eforturile de reconstrucţie", a subliniat directorul Fondului Monetar Internaţional, conform BBC News.
Administraţia de la Kiev urmează să colaboreze cu experţii FMI pentru "formularea programului economic adecvat în sensul reactivării creşterii economice, imediat ce condiţiile vor permite acest lucru", a concluzionat Kristalina Georgieva, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News