Semnarea Convențiilor de Garantare pentru Beneficiarii APIA: Acces Facilitat la Finanțări pentru Agricultori.
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN (FNGCIMM) anunță semnarea unor convenții de garantare tripartite cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)și bănci comerciale românești, menite să sprijine beneficiari ai APIA prin facilitarea accesului la finanțări destinate acoperirii necesarului de lichidități.
Prin aceste convenții, se garantează creditele pentru capital de lucru necesar desfășurării activităților curente, acordate de instituțiile de credit partenere. Lista băncilor finanțatoare care participă la acest program include: CEC Bank, BCR, OTP Bank, UniCredit și Exim Banca Românească.
În cadrul acestui parteneriat, beneficiarii APIA vor putea apela la garanțiile FNGCIMM pentru a obține finanțări de până la 90% din valoarea adeverinței eliberate de APIA. Garanțiile oferite de FNGCIMM pot acoperi până la 80% din valoarea finanțării, acestea fiind acordate la solicitarea finanțatorului, în baza convențiilor semnate între cele două instituții.
Accesul la aceste garanții este deschis beneficiarilor sprijinului cuplat pentru venit în sectorul zootehnic, campania 2024, care îndeplinesc următoarele condiții:
Pentru garanția acordată, se percepe un singur comision de garantare, calculat pe baza ratingului atribuit de instituția finanțatoare. Prin aceste măsuri, APIA, FNGCIMM și băncile partenere își propun să asigure o mai bună susținere a agricultorilor și să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a sectorului agricol din România.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este instituția responsabilă cu implementarea politicilor agricole naționale și europene, asigurând distribuirea subvențiilor și a ajutoarelor de stat către fermierii români.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - FNGCIMM SA-IFN- este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.
FNGCIMM deține o poziție importantă în conducerea Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare- AECM prin alegerea directorului general, Dumitru Nancu în Consiliul de Administrație al asociației. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării și susținerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.
FNGCIMM SA - IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanția FNGCIMM SA - IFN este cea mai lichidă garanție, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, față de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu