Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN a lansat garanția ”DE CINCI ORI SUBVENȚIA”.
Publicitate
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN (FNGCIMM) și partenerii bancari vor acorda facilități de garantare a creditelor pentru capital de lucru prin lansarea produsului ”DE CINCI ORI SUBVENȚIA” pe baza adeverințelor emise de APIA, a anunțat FNGCIMM, într-un comunicat de presă.
Potrivit comunicatului, CEC Bank este primul finanțator care a semnat actul adițional la convenția de lucru privind acordarea garanțiilor în baza OUG NR. 43/2013.
”FNGCIMM va susține accesul la finanțare pentru beneficiarii APIA din sectorul vegetal cât și sectorul zootehnic, garantând în procent de 80% din valoarea creditului acordat de partenerii bancari. Sursele sunt puse la dispoziție de MADR pentru creditele pentru capital de lucru necesar desfășurării activităților curente, acordate de către instituțiile de credit partenere.
Garanția va fi valabilă pe toată durata finanțării, pentru garanţia acordată plătindu-se un singur comision de garantare.
Beneficiarii, fermieri care dețin adeverințe emise de APIA, înregistrați ca societăți comerciale, asociații, societăți și cooperative agricole, persoane fizice în calitate de producători agricoli (PFA, ÎI, ÎF) trebuie să se încadreze în criteriile de eligibilitate ale finanţatorului, să deţină adeverinţele emise de APIA, să nu beneficieze de garanţii de la alte Fonduri de garantare pentru finanțarea accesată, să nu se afle în dificultate financiară sau insolvență, să nu figureze cu restanțe în CRC/BC.
Acordarea garanției presupune și încheierea unui contract de fidejusiune de către împrumutatul persoană fizică sau acționarul/asociatul/ administratorul/reprezentantul legal al beneficiarului, în funcție de tipul entității juridice împrumutate, precum și ipotecă mobiliară pe conturile curente deschise la instituția finanțatoare, inclusiv asupra contului deschis pentru încasarea subvenției APIA”, se mai arată în comunicatul FNGCIMM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu