FNI. Sorin Ovidiu Vântu, informații despre fuga lui Popa: Nu am niciun regret

Sorin Ovidiu Vântu a vorbit despre FNI și fostul său asociat Nicolae Popa.

Vântu a subliniat că Nicolae Popa, fugit în Jakarta, Indonezia, a fost judecat în România, precizând că i se pare normal că acesta a fugit în Indonezia având în vedere că urma să fie arestat ”total aiurea”.

Iată ce a declarat Sorin Ovidiu Vântu într-un inteviu acordat Sorinei Matei la B1 TV, despre FNI.

„Dosarul FNI deschis de 3 ori, acuzat Vîntu, de trei ori scos de parchete de sub urmărire penală, s-a constatat că nu am nicio implicare. 1997 după căderea burselor, am decis să vând compania care administra FNI. Cumpărătorul a fost statul român prin CEC, Banca Agricolă. Garantul FNI a fost CEC. FNI a fost o operațiune a statului român. Eu am înființat un fond se investiții, când a picat bursa și nu mai putea scoate profit, l-am vândut. Cu 3 ani înainte de prăbușirea acestui fond, după sutele de miliarde care au circulat pe piață pentru că statul încerca să se ascundă în spatele. Băgat în față, făcut țintă de către serviciile de informații care erau băgate în acest fond, din cauza unui prost managament fondul se prăbușeste. Vîntu este scos țap ispășitor. De trei ori sunt scos de sub urmărire, rămăne acuzat Nicolae Popa și nu i se dă posibilitatea să se apere și să demonstreze că nu a furat niciun leu”, a declarat Sorin Ovidiu Vântu.

Ulterior, acesta a declarat că Nicolae Popa și-a prelungit viza din Indonezia. Cu asta voia să-l atace Băsescu pe Geoană. Acesta a fost glonțul de aur”, a declarat Vântu care a mai spus că CIA a fost serviciu care l-a reținut pe Popa în Indonezia. 

Despre plecarea lui Nicolae Popa, Vântu a precizat că: „Mi se pare normal. Când știi că urmează să te aresteze total aiurea mi se pare normal să fugi. Atunci lucrurile erau evidente”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel