Focar de Covid-19 la Spitalul ''Bagdasar-Arseni''? 16 persoane infectate

Un medic şi şase asistente au fost infectate cu noul coronavirus la Spitalul ''Bagdasar-Arseni'' din Capitală. 

Nu mai puțin de 16 persoane de la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" au fost infectate cu noul Coronavirus. Printre acesea se află și un medic și șase asistente. Reprezentanții unității medicale infirmă faptul că ar fi vorba despre un focar de coronavirus, scrie Agerpres. 

"Confirmăm doar parţial ştirea apărută în presă, în sensul că avem un număr însemnat de colegi depistaţi pozitiv COVID în Secţia de Chirurgie Generală a Spitalului, dar în niciun caz nu putem vorbi despre un focar de infecţie la nivelul întregului Spital Bagdasar. Este vorba despre 16 colegi, între care un medic şi 6 asistente de pe Chirurgie. Cu toţii au fost asimptomatici, cum de altfel au fost şi cei trei pacienţi depistaţi pozitiv. Cei trei pacienţi au fost depistaţi pozitiv la cea de-a doua testare, întrucât la prima au ieşit negativ, altfel ar fi fost trimişi la un spital suport Covid. Aşa cum ştiţi, este posibil ca testul RT PCR pe care noi îl facem la institute specializate pentru toţi pacienţii care necesită internare la Bagdasar, să nu depisteze virusul dacă pacientul este in primele câteva zile de la contaminare", se arată într-o informare transmisă de Spitalul "Bagdasar-Arseni".

Au fost suspendate internările pe Secţia de Chirurgie generală



Potrivit sursei citate, măsurile luate au constat în suspendarea internărilor pe Secţia de Chirurgie generală, echiparea tuturor pacienţilor şi a personalului din secţie cu echipament de protecţie specific pentru nivelul suspect COVID, nebulizarea şi decontaminarea secţiei.

"Celula de criză constituită în acest sens a lucrat 40 de ore din ultimele 48, s-au stabilit toţi contacţii pacienţilor şi personalului depistat pozitiv, s-au luat toate aceste măsuri despre care va vorbeam mai sus de către managementul Spitalului şi au fost informate imediat Ministerul şi DSP-ul. În încheiere, recomandăm şi rugăm pe toată lumea să respecte măsurile individuale de protecţie stabilite de autorităţi", precizează reprezentanţii Spitalului "Bagdasar-Arseni". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel