Focare de COVID-19 la două echipe de fotbal

Trei noi focare de infectare cu COVID-19 au fost identificate în Alba, în rândul membrilor a două echipe de fotbal şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, unde în total au fost testate pozitiv 23 de persoane.

Potrivit informaţiilor prezentate miercuri de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 45 de noi cazuri, din 847 de teste prelucrate. "Numărul crescut de cazuri din ultimele 24 de ore este determinat de identificarea a trei focare care însumează 23 de cazuri de infectare cu SARS - CoV2. Este vorba de două echipe de fotbal şi despre o instituţie publică. La una dintre echipe au fost testate pozitiv 14 persoane, iar la cealaltă 4 persoane. La instituţia publică, 5 cazuri", au transmis reprezentanţii DSP Alba.

Potrivit acestora, persoanele pozitive au fost izolate, contacţii carantinaţi, majoritatea persoanelor fiind asimptomatice. "În total, circa 100 de persoane au fost testate până acum în contextul celor trei focare", au precizat reprezentanţii DSP, care au adăugat că au fost luate toate măsurile care se impun pentru limitarea răspândirii focarelor şi stingerea acestora.

Despre ce echipe este vorba



Mai exact, este vorba de echipele de fotbal Unirea Alba Iulia, unde au fost testaţi pozitiv fotbalişti şi antrenori, respectiv Industria Galda de Jos, cu trei fotbalişti şi un oficial infectaţi. Un alt focar este înregistrat la IJJ. Jandarmii infectaţi provin din zona Aiud, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

În total, de la începutul pandemiei, în Alba au fost testate pozitiv 1.594 de persoane. Un număr de 1.151 s-au vindecat, iar 61 au decedat. Numărul testelor prelucrate în judeţ este de 73.425, transmite Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel