Focare de oreion în licee din trei municipii din judeţ

DSP Suceava monitorizează opt focare de oreion ce includ 133 de cazuri în unităţi de învăţământ din trei municipii din judeţ, a declarat, vineri, adjunctul instituţiei, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu.

Sursa citată a spus că evoluţia acestor focare a debutat la începerea acestui an şcolar şi se manifestă în Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.

Adjunctul DSP Suceava a precizat că în municipiul Fălticeni s-au înregistrat trei focare de oreion, unul la Colegiul Vasile Lovinescu cu 28 de cazuri, altul la Colegiul Mihai Băcescu cu 8 cazuri şi un al treilea la Colegiul Naţional Nicu Gane cu 34 de cazuri. În Câmpulung Moldovenesc se manifestă trei focare, respectiv la Colegiul Naţional Dragoş Vodă cu 19 cazuri, la Colegiul Silvic Bucovina cu 25 de cazuri şi la Liceul Tehnologic cu 8 cazuri. La Vatra Dornei s-au înregistrat două focare, unul cu 7 cazuri la Liceul Teoretic Ion Luca şi un altul cu 4 cazuri la Şcoala Generală nr. 2.

În toate focarele s-au adoptat măsuri specifice, sunt monitorizate permanent, iar în unităţile de învăţământ vizate se efectuează zilnic triajul epidemiologic al elevilor. Zorescu a arătat că, în cazul oreionului, un focar se declară închis după 21 de zile de la înregistrarea ultimului caz de îmbolnăvire, precizând că de la începutul anului 2015 şi până la sfârşitul lunii noiembrie, în judeţ, s-au depistat 213 cazuri de infecţii urliene (n.r.- oreion). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel