Focuri de armă într-un bloc din centrul Sucevei; un bărbat reţinut de poliţie

pistol
pistol

Un sucevean a fost reţinut de poliţie şi este cercetat penal, după ce a intrat cu forţa într-un apartament şi a tras cu un pistol pe fondul unui conflict spontan.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a informat duminică despre faptul că bărbatul va fi prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit lui Epureanu, Poliţia a fost sesizată că, sâmbătă, s-au auzit focuri de armă executate într-un apartament situat în cartierul Zamca, pe str. Ion Neculce, nr. 9, din municipiul Suceava.

Echipajul de poliţie s-a deplasat în zona indicată, fiind identificate trei persoane de sex masculin care, la vederea lucrătorilor de poliţie, au încercat să fugă. Pentru prinderea acestora a fost necesară executarea unui foc de avertisment în plan vertical. Toate cele trei persoane au fost conduse la sediul poliţiei.

În continuarea cercetărilor efectuate la faţa locului s-a constatat că în apartamentul indicat în sesizare nu se afla nicio persoană, uşa fiind deschisă, prezentând două orificii de proiectil.

Din verificările şi investigaţiile ulterioare a rezultat că în apartamentul respectiv s-au aflat mai multe persoane care au consumat băuturi alcoolice. Pe fondul consumului de alcool, între o parte dintre participanţi şi un bărbat de 30 de ani din municipiul Suceava s-a produs un conflict spontan, acesta din urma ameninţându-i cu pistolul cu bile de cauciuc.

Drept urmare, a fost dezarmat şi scos afară din apartament de către alţi doi bărbaţi. Ulterior, bărbatul a revenit cu intenţia de a se răzbuna şi nemulţumit de faptul că nu a fost reprimit în apartament a executat două focuri de armă în uşa de acces, din care unul în zona yalei, iar după spargerea uşii a pătruns în holul apartamentului şi a mai executat un foc în uşa de acces într-una din încăperi. Speriate de cele întâmplate, persoanele din apartament s-au ascuns, iar autorul a plecat din zonă pentru a nu fi identificat de organele de poliţie.

Ca urmare a activităţilor de căutare, suspectul a fost prins pe raza municipiului Suceava, fiind continuate cercetările în vederea identificării armei folosite.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de suspect sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi uz de armă letală fără drept, dispunându-se începerea urmăririi penale faţă de acesta şi reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel