Cincisprezece persoane care aveau asupra lor bâte de baseball şi arme de foc au apărut brusc pe platoul în care era filmat un videoclip al rapperului francez Booba, un obişnuit al confruntărilor cu alte staruri ale muzicii rap, într-o periferie a oraşului Paris, în noaptea de marţi spre miercuri, rănind mai mulţi oameni, potrivit unor surse concordante, care au confirmat o informaţie difuzată de postul de radio Europe1, relatează AFP.
Dintre persoanele rănite, una a fost atinsă de gloanţe în zona coapsei, însă viaţa sa nu este în pericol, au precizat aceleaşi surse. Regizorul videoclipului şi un tehnician au fost de asemenea răniţi, după ce au fost loviţi de agresori cu picioarele şi cu pumnii, dar şi cu bâte de baseball, a dezvăluit o sursă din Poliţia franceză.
Rapperul Booba nu se afla pe platou în momentul producerii faptelor, care au avut loc în oraşul Aulnay-sous-Bois, aflat la mică distanţă de Paris. O anchetă judiciară a fost deschisă de autorităţile franceze.
Booba este un obişnuit al confruntărilor cu alte staruri rap. În august 2018, el a fost implicat într-o altercaţie în centrul aeroportului parizian Orly cu rivalul său Kaaris, un alt rapper francez, sub privirile uluite ale pasagerilor.
Imaginile care prezentau acea confruntare violentă dintre cei doi bărbaţi şi nouă apropiaţi ai lor au fost prezentate pe larg la posturile de televiziune şi pe reţelele de socializare.
Cei doi rapperi au fost condamnaţi la 18 luni de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi de 50.000 de euro pentru acea altercaţie intens mediatizată.
Apoi, Booba şi Kaaris şi-au dat întâlnire în Elveţia pentru a participa la o luptă de arte marţiale mixte, organizată pentru a pune capăt disputei lor. Însă autorităţile elveţiene au anunţat pe 16 august că au decis să retragă autorizaţia iniţial acordată pentru organizarea acelei lupte.
Elie Yaffa, în vârstă de 42 de ani, cunoscut sub numele de artist Booba, care a vândut 2 milioane de copii ale celor nouă albume ale sale, întreţine un veritabil război al declaraţiilor cu Armand Gnakouri Okou, numele real al cântăreţului Kaaris, în vârstă de 39 de ani, în buna tradiţie a confruntărilor dintre rapperi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu