Din această seară, în fiecare vineri de la 23.30, Radu Maxim prezintă un nou proiect Digi24 în colaborare cu Deutsche Welle.
Ce-i interesează pe europeni din punct de vedere politic, social şi cultural? Cum sunt europenii în viaţa de zi cu zi? Care le sunt părerile, speranţele şi fricile? Focus Europa vine cu răspunsuri la toate aceste întrebări. În cele 30 de minute, reportajele ne vor arată cât de diferiţi sunt oamenii şi locurile Bătrânului Continent, conflictele dintre europeni dar şi ce îi uneşte pe aceştia.
În prima ediţie Focus Europa se va vorbi despre Jaber al-Bakr, care a fost închis într-un penitenciar din Leipzig, deoarece era bănuit că ar fi planificat un atac cu bombă într-un aeroport din Berlin pentru că trei zile mai târziu, refugiatul sirian despre care se credea că are legături cu organizaţia teroristă Stat Islamic să se sinucidă în celula sa. Moartea lui al-Bakr este considerată cea mai recentă dintr-o lungă serie de erori făcute de autorităţile germane şi reprezintă o pierdere pentru oficialii din Apărare: o sursă potenţial importantă de informaţii legate de terorişti a dispărut. Reportajul Focus Europa merge pe urmele aşa-zisului jihadist, pentru a descoperi unde s-a greşit.
Tot vineri, de la 23.30, abordăm şi subiecte despre pescarii din Bulgaria, care protestează din cauza condiţiilor proaste de lucru, a concurenţei şi a salariilor mici, despre numărul alarmant de delfini care mor în Marea Neagră sau despre atelierele de croitorie care lucrează pentru militarii de pe front.
Focus Europa, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle are o durată de 30 de minute şi poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 23.30.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu