Foloseşti folie de aluminiu la gătit? Dr. Dan Vodnar: Depinde cât de des o folosim. Asta e cantitatea recomandată la ingestie

Fotografie de la Madison Inouye, Pexels
Fotografie de la Madison Inouye, Pexels

Foloseşti folie de aluminiu la gătit? Este important să ştii că aceasta poate fi nocivă, în anumite condiţii.

Alegeri prezidentiale 2024

"Ca filozofie generală, orice poate deveni toxic în această lume. Dacă ne gândim la câteva exemple ale substanţelor naturale, vedem astfel de lucruri. Spre exemplu, veninul de şarpe este natural, dar el este toxic. Uraganele sunt naturale, dar au un efect neplăcut. La fel este şi cu folia de aluminiu şi cu ionii de aluminiu din această folie. 

Filozofia generală este că noi folosim această folie de aluminiu pentru a proteja alimentele, pentru a le feri de procesul de oxidare şi, de multe ori, pentru a găti. Ei bine, o folosim mai ales la gătitul de carne, pentru că această carne rămâne mult mai suculentă. Sigur, trebuie să ştim că folia are un strat exterior format din oxid de aluminiu. Această substanţă este inofensivă, dar stratul acesta poate fi degradat de către mâncărurile acide. Prin urmare nu este recomandat să utilizăm un aliment acid în folia de aluminiu, pentru că atunci va exista o eliberare mult mai mare de ioni de aluminiu în mâncare", a declarat dr. Dan Vodnar, profesor de gastronomie moleculară şi biotehnologie alimentară, la Antena 3 CNN, la Ştirile Dimineţii. 

Cât aluminiu este inofensiv pentru organism. Alimentele şi aditivii care conţin ioni de aluminiu

"În trecut, au existat destul de multe oale în care oamenii făceau mâncare şi care erau din aluminiu. Când făceau bulion, cantitatea de aluminiu era semnificativ crescută. 

Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară recomandă undeva la un miligram per kilogram corp, per săptămână, de aluminiu în organism. Asta e cantitatea considerată sigură pentru ingestie. Dar depinde cât de des folosim această folie de aluminiu la gătit. 

Sunt studii nenumărate. Aluminiul nu îl luăm doar din această folie de aluminiu, ci îl putem ingera şi din medicamente. Sunt medicamente antiacide care sunt pe bază de aluminiu. Mai sunt şi alimente crude sau vegetale care conţin aluminiu în mod natural, cum ar fi busuiocul. Mai sunt şi aditivi alimentari care conţin aluminiu, cum este E173, un colorant argintiu. Sau E520, un agent de întărire şi afânare. Trebuie să fim atenţi care sunt sursele care vin în contact cu noi şi pe care le ingerăm. Dar e complicat, pentru un om care nu cunoaşte compoziţia alimentelor, să cuantifice cantitatea de aluminiu pe care o ingeră. 

Ambalarea sandvişurilor nu este nocivă. Căldura este cea care facilitează eliberarea ionilor de aluminiu. La fel şi temperatura de refrigerare. Un pic de aluminiu, însă, nu ne face rău, aşa încât nu este nici cea mai mică problemă dacă ambalăm sandvişurile copiilor în folie de aluminiu", a concluzionat medicul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel