Fond de rezervă. Orban vrea Comisie de anchetă și pentru miniștrii PNL

Liderul deputaților PNL Ludovic Orban a solicitat Biroului Permanent din Camera Deputaților înființarea unei comisii care să verifice modul în care a fost folosit Fondul de rezervă în 2013 și 2014 și modul în care s-au finanţat obiectivele de investiţii. 

PNL "consideră că este inacceptabil ca fondurile publice să fie folosite pentru interesele personale ale PSD, în frunte cu Prim-ministrul Victor Ponta şi Viceprim-ministrul Liviu Dragnea", arată un comunicat de presă. 

În comunicatul semnat la Ludovic Orban mai este precizat că "folosirea banilor din Fondul de Rezervă al Guvernului ca mită electorală pentru trecerea primarilor la PSD şi ca principală sursă de finanţare a campaniei electorale a lui Victor Ponta reprezintă un abuz în serviciu, fapt pentru care se impune de urgenţă o verificare amănunţită de către Parlament a modului în care Guvernul PSD s-a folosit de banii publici pentru interesele de partid. De asemenea, PNL consideră că prin modul de alocare a banilor publici, Guvernul, în frunte cu Primul Ministru, a comis o gravă discriminare la adresa cetăţenilor, având în vedere că doar locuitorii din localităţile conduse de primari PSD şi, mai ales, de primarii care au migrat în PSD, au beneficiat de investiţii publice şi de o îmbunătăţire a nivelului de trai". 

Prin urmare, Ludovic Orban, în numele PNL, cere:

"- verificarea fundamentărilor prin care s-a aprobat alimentarea, cu prilejul rectificărilor bugetare, a Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în anii 2013 şi 2014;

- verificarea respectării art. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în anii 2013 şi 2014, care prevede, printre altele, faptul că alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru bugetele locale, se face prin majorarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau a transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe, după caz.

VEZI ȘI: Un deținut român s-a spânzurat în Italia. Gardian: Un român mai puțin. Alții să urmeze exemplul

- verificarea modului în care s-au finanţat, în cursul anului 2014, obiectivele de investiţii realizate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28 din 10 aprilie 2013, pentru aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală, şi dacă s-a respectat art. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;

- verificarea eficienţei şi eficacităţii utilizării sumelor transferate de către principalii beneficiari ai Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în anii 2013 şi 2014;

- analiza modului în care alocările de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului au fost realizate, respectând criteriile transparenţei". 

În anul 2013, PNL și PSD formau Uniunea Social Liberală și se aflau împreună la guvernare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel