EXCLUSIV  Fond de urgență. Mircea Coșea, sfaturi de educație financiară pentru fiecare român

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Profesorul de economie, Mircea Coșea, a vorbit în exclusivitate pentru DCNews despre importanța gestionării corecte a banilor.

Profesorul Mircea Coșea explică importanța unui buget personal, dar și cum să-l gestionăm corect astfel încât să putem economisi bani pentru obiective pe termen lung ori pe care să îi depunem într-un fond de urgență.

"Bugetul personal este exact ca bugetul național. Este suma de bani pe care o ai la un moment dat și pe care trebuie să o împarți în funcție de necesități. Acesta trebuie să fie reglementat din două puncte de vedere.

Bugetul personal al unui tânăr trebuie să fie reglementat din punct de vedere al dorinței, să se implice cât mai mult în activități pentru a câștiga cât mai mult. Sunt susținătorul modelului american în care tinerii lucrează de la vârsta de 15-16 ani, part-time, sau care au mai multe locuri de muncă. Puterea pe care o are un tânăr îi permite să aibă mai multe activități care să îi aducă venituri suplimentare.

În doilea rând - cheltuielile. Aici lucrurile sunt destul de simple deoarece, pentru o societate consumeristă, tentațiile sunt mari, mediul în care trăim ne obligă foarte des la cheltuieli fiindcă este un mediu consumerist și trebuie reglementat foarte exact cât putem și până când putem să cheltuim. 

La începutul fiecărei luni sau când ne intră salariul, ar trebui să facem exact ca Ministerul de Finanțe - un calcul pe venituri și cheltuieli, astfel încât să vedem care sunt cheltuielile prioritare. Să evaluăm cât ne costă hrana, cât ne costă condițiile de viață - incluzând creditele sau chiria, și apoi să vedem ce putem să ne mai permitem. 

Cum ne stabilim obiectivele financiare

Despre stabilirea obiectivelor financiare pe termen lung sau scurt, profesorul Mircea Coșea spune că nu există obiectiv pe termen scurt și că totul trebuie văzut în perspectivă. Perspectiva pe termen scurt ar trebui văzută ca o bucată din perspectiva pe termen lung, fiecare pas pe care îl facem până la atingerea așa-zisului termen scurt fiind, de fapt, un pas spre obiectivul țintă pe termen lung.

Totodată, profesorul Mircea Coșea a vorbit despre fondul de urgență și despre faptul că noi, românii, nu avem această cultură

"Foarte puțină lume, din România, are un fond de urgență. Noi nu avem această educație, folosim un tip de gândire economică mediteranean, adică ne gândim la cheltuiala imediată, nu ne gândim la rezerve. Singura rezervă pe care românii o fac, prin tradiție, este cea pentru cheltuielile de înmormântare. 

Bătrânii noștri, după o anumită vârstă, se chinuie să pună deoparte niște bani ca să fie înmormântați așa cum trebuie. Altfel, rezervele, așa cum se fac în alte țări, nu există în România", a spus profesorul.

Există, totuși, o creștere a depozitelor de economii în băncile din România, însă Mircea Coșea spune că este puțin în comparație cu potențialul. Așadar, strânsul banilor nu pare a fi un element care să ne caracterizeze. 

Dacă, însă, vrem să avem un fond de urgență, recomandarea domnului profesor este ca atunci când facem bugetul de familie sau bugetul individual, să punem întotdeauna deoparte puțin câte puțin. Acest lucru poate fi de ajutor tinerilor, mai spune el, deoarece o scădere a contributivității la pensii este inevitabilă.

"Contributivitatea nu va mai funcționa, toată lumea știe acest lucru. Atunci, așa cum se întâmplă în țările asiatice, oamenii ar trebui să își facă un cont personal de pensii și unul pentru urgențe neprevăzute", a spus profesorul Mircea Coșea.

DCMedia Group, prin DCNews și DCBusiness, derulează, în luna august, campania DC Educație Financiară, cu rolul de a informa românii despre importanța educației financiare în gestionarea bugetului propriu. 

Această campanie este susținută de: 

2. -imagine fara descriere- (cec-bank-logo-campanie_44284000_95601500.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel