Fondatorul Untold, Bogdan Buta, acuzat că ar fi avut relații intime cu băieți minori. S-a schimbat încadrarea juridică

foto Facebook/ Bogdan Buta
foto Facebook/ Bogdan Buta

Poliţiştii clujeni au anunţat că a fost schimbată încadrarea juridică, în cazul lui Bogdan Buta, fondator UNTOLD, acuzat că ar fi avut relații intime cu băieți minori.

Poliţiştii clujeni au deschis luni un dosar penal in rem în cazul acuzaţiilor de agresiune sexuală ce îl vizează pe patronul festivalului UNTOLD, Bogdan Buta, ulterior fiind schimbată încadrarea faptei.

În cursul zilei de luni, IPJ Cluj a venit cu precizări legate de informaţiile apărute în spaţiul public, referitoare la faptul că una dintre persoanele implicate în organizarea festivalului UNTOLD ar fi agresat sexual, în anul 2021, doi minori.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au demarat în cursul zilei de azi, 29 ianuarie, cercetări din oficiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 219 din Codul penal aflat în vigoare la momentul la care fapta prezentată în spaţiul public ar fi fost comisă. Precizăm faptul că, până în prezent, la nivelul Inspectoratului, nu au fost primite sesizări sau plângeri penale care să vizeze informaţiile expuse în cursul acestei zile în spaţiul public', informa IPJ Cluj. 

Poliţiştii au anunţat marți că a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din agresiune sexuală în infracţiunea de act sexual cu un minor

Marţi, poliţiştii clujeni au anunţat că a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din agresiune sexuală în infracţiunea de act sexual cu un minor.

'La data de 29 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, s-au sesizat din oficiu cu privire la aspectele reclamate în spaţiul public, privind săvârşirea unor fapte de agresiune sexuală. Azi, 30 ianuarie, ca urmare a cercetărilor, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de agresiune sexuală în infracţiunea de act sexual cu un minor. În cauză se administrează probatoriul pentru a se stabili întreaga situaţie de fapt, precizează IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, la acest moment cercetările se efectuează ca urmare a sesizării din oficiu a poliţiştilor de investigaţii criminale.

Activităţile sunt coordonate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, iar în baza cadrului procesual existent sunt desfăşurate activităţi de cercetare penală in rem. Au fost audiate două dintre persoanele implicate, în vârstă de 18 şi 19 ani din municipiile Cluj-Napoca şi Iaşi, urmând a fi realizate toate audierile, respectiv activităţile procedurale necesare pentru soluţionarea cauzei. Facem menţiunea că în cadrul audierilor nu au fost formulate plângeri penale referitoare la infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale', se arată în informarea trimisă, marţi, de IPJ Cluj.

Bogdan Buta a reacţionat, arătând că îşi va căuta dreptatea în justiţie. 'Voi alege calea justiţiei ca singura formă de interacţiune cu aceşti infractori. Nu va mai exista nicio altă poziţie sau interacţiune pe subiect, decât procese sau plângeri penale', a declarat Bogdan Buta, potrivit unui comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel