"Fondul clasei" va fi legalizat. Părinții vor susține în continuare școala

fondul clasei
fondul clasei

Ministrul Educației vrea să aducă mai mulți bani în școli, dar nu de la buget, ci de la părinți. Remus Pricopie a declarat că lucrează la un mecanism prin care   şi la instituţiile de învăţământ sistemul de donare a 2% din impozitul pe profit existent să fie valabil.

Dacă pe timpul ministeriatului Ecaterinei Andronescu se spunea că fondul clasei "se plasează clar în afara legii" şi recomanda părinţilor să nu ofere bani, ministrul Educației, Remus Pricopie, vrea acum să-l legalizeze.

Într-un interviu acordat NewsIn, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a vorbit despre fondul clasei, precizând că a purtat discuţii la Ministerul Finanţelor pentru a găsi o soluţie. "Trebuie să avem un mecanism mult mai clar, ca opţiunile părinţilor de a sprijini, chiar şi financiar, o şcoală, să urmeze un traseu legal şi vizibil", a precizat Pricopie.

 "Atât timp cât oricine, eu am dreptul să merg la şcoală şi să contribui cu ceva, de la făcut curăţenie în clasă, lucru pe care l-am făcut înainte de a începe şcoala cu alţi părinţi, la, nu ştiu, să asigurăm o anumită dotare. Atât timp cât acest lucru se face într-un cadru legal şi nu circulând bani într-o formă ascunsă, nu văd care este problema. Sigur că ideal ar fi să nu fie nevoie să ajungi în situaţia asta, dar să ştiţi că în toate statele occidentale, şi am discutat lucru ăsta şi la Ministerul Finanţelor, să avem un mecanism mult mai clar, ca opţiunile părinţilor de a sprijini, chiar şi financiar, o şcoală, să urmeze un traseu legal şi vizibil. Să existe posibilitatea, aşa cum există şi acum posibilitatea acelor donaţii, dar să fie mult mai clar şi traseul mult mai bine pus pe hârtie. Altfel, orice fond al clasei care nu ştii exact ce se întâmplă cu acei bani şi unde se duc banii este o procedură ilegală. Or părinţii, profesorii, directorii, toţi trebuie să cunoască acest lucru", a precizat ministrul Educaţiei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel