Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, joi, că Fondul de Dezvoltare şi Investiţii va fi extins pentru finalizarea construcţiei şi amenajării spaţiilor de depozitare şi păstrare a produselor agricole.
Procedura de solicitare a finanţării prin acest program va fi simplificată prin eliminarea autorizaţiei de construcţie din lista documentelor necesare la depunerea dosarului.
'În şedinţa de Guvern de astăzi îmbunătăţim funcţionarea Fondului de Dezvoltare şi Investiţii preluând propuneri venite din teritoriu. Fac precizarea că acest instrument este destul de apreciat. În doar 20 de zile au fost depuse aproximativ 1.000 de cereri de finanţare. Extindem acest program astfel încât să finalizăm construcţia şi amenajarea spaţiilor de depozitare şi păstrare a produselor agricole, o măsură aşteptată de fermieri care au nevoie de sprijin pentru valorificarea produselor. Pentru că România are nevoie de infrastructură modernă includem în domeniul prioritar principal al Fondului şi finanţarea investiţiilor pentru realizarea aeroporturilor', a spus Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern. Ea a mai precizat şi că prin decizia ce va fi luată de Executiv procedura de solicitare a finanţării va fi simplificată.
'În acest sens, eliminăm autorizaţia de construcţie din lista documentelor necesare la depunerea dosarului de solicitare a finanţării. Pentru a nu exista confuzii, fac precizarea că acest document va fi în continuare obligatoriu pentru începerea lucrărilor de construcţie. Pentru a finanţa cât mai multe proiecte, vor fi eligibile şi alte cheltuieli, cum ar fi cele cu utilităţile, cele de proiectare, studiile de fezabilitate sau expertizele tehnice', a precizat premierul.
Viorica Dăncilă a menţionat că o altă măsură ce va fi adoptată de Guvern vizează reglementarea modului de implicare a fondurilor sau societăţilor de investiţii, inclusiv a Fondului de pensii administrate privat, care doresc să participe în parteneriat public-privat la realizarea proiectelor strategice.
'Am avut discuţii cu fondurile internaţionale de investiţii, care au un mare interes pentru a finanţa astfel de proiecte. Instituim un mecanism simplu prin care fondurile sau societăţile de investiţii vor transmite Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză scrisori de intenţie cu privire la finanţarea unor proiecte până la aprobarea studiului de fundamentare. Pe baza acestor solicitări se va stabili structura de finanţare a fiecărui proiect inclusă în studiul de fundamentare. Prin aceste modificări vom asigura surse financiare suplimentare pentru realizarea proiectelor în parteneriat public-privat', a arătat premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu