Fondul Proprietatea, profit de 575 milioane de lei în primele șapte luni

Fondul Proprietatea (FP) a înregistrat un profit de 575 milioane lei (130 milioane euro), în prime șapte luni ale acestui an, cu 6,1% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2011, informează Mediafax.

Fondul Proprietatea a încheiat primul semestru cu un câştig de 575 milioane lei (130 milioane euro), față de aceeași perioadă a anului trecut, când Fondul a avut un profit de 541,5 milioane lei.

Fondul a continuat să încasaze în luna iulie din dividende, astfel că valoarea creanţelor a scăzut cu 62,5%, de la 122,34 milioane lei la 45,93 milioane lei. Legislaţia pieţei de capital permite înscrierea dividendelor în profit imediat după data de înregistrare decisă în AGA, înainte de încasarea efectivă a acestora.

Fondul Proprietatea are de încasat în acest an dividende de 614,23 milioane lei, din care 57% provin de la OMV Petrom (SNP), respectiv 353,12 milioane lei. O altă sumă importantă, de 140,63 milioane lei, provine din profitul Romgaz.

Activul net al Fondului a scăzut în luna iulie cu 1,2%, la 12,64 miliarde lei. Astfel, la finalul lunii iulie valoarea activului net pe acţiune a urcat de la 0,9317 lei la 0,9429 lei. La finalul lunii iulie, Fondul avea plasamente de 263,1 milioane lei, în creştere cu 88% peste valoarea raportată la finalul lunii anterioare, de 139,8 milioane lei. În acelaşi timp, suma din depozitele bancare a scăzut cu 39,5%, de la 895,6 milioane lei la 541,39 milioane lei.

Ponderea segmentului "petrol şi gaze" se menţine cea mai ridicată, la 45,86%, față de 45,22% în luna iunie, iar sectorul "utilităţi electricitate și gaz: transport, distribuţie, furnizare" are o pondere de 25,45%, față de 25,76% în luna precedentă. Sectorul "utilităţi electricitate: producţie" deținea 12,43% față de 12,58% în luna iulie, iar participaţiile la bănci au rămas la 3,19%.

Acţiunile OMV Petrom au rămas pe primul loc în topul deţinerilor, iar ponderea acestora a crescut de la 34,18% la 34,93% din activ, fiind urmată de participaţia la Romgaz, care reprezintă 10,25%.

Cei mai mari acţionari ai Fondului Proprietatea sunt: Fondul American de Hedging Elliott Associates, care controlează indirect aproximativ 14,2% din acţiuni, şi City of London, care la finele lunii martie avea 9,8%. Cel mai mare acţionar persoană fizică, Georgia Palade van Dusen, nepoata fostului industriaş Nicolae Malaxa, deţinea la mijlocul lunii mai un pachet reprezentând 4,93% din acţiuni.

Acţiunile Fondului au deschis sesiunea de tranzacţionare de marţi în scădere cu 0,19%, la 0,524 lei. La această cotaţie, capitalizarea Fondului Proprietatea este de 7,21miliarde lei (1,59 miliarde euro).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel