Fondul Proprietatea a finalizat oferta de plasament privat accelerat privind acţiunile deţinute la OMV Petrom.
Cele 1.777.067.726 acţiuni ordinare, reprezentând întreaga participaţie deţinută de Fondul Proprietatea la OMV Petrom SA, au fost plasate investitorilor ca urmare a finalizării ofertei de plasament privat accelerat demarate la data de 13 decembrie 2022, a informat Fondul Proprietatea (FP), printr-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti.
„Franklin Templeton International Services SRL, în calitate de administrator de fond de investiţii alternative şi administrator unic al Fondul Proprietatea SA, în continuarea anunţului de lansare publicat în data de 13 decembrie 2022, anunţă acordul de a vinde un număr de 1.777.067.726 acţiuni ordinare, reprezentând întreaga deţinere a Fondului Proprietatea la OMV Petrom SA, urmare a finalizării ofertei de plasament privat accelerat”, se precizează în raportul citat.
Preţul de vânzare al acţiunilor a fost stabilit la 0,43 lei/acţiune, iar veniturile brute rezultate din tranzacţie se ridică la peste 764,139 milioane lei şi vor fi utilizate pentru implementarea Mecanismului de Control al Discount-ului Fondului, astfel cum este prevăzut în Declaraţia de politică investiţională a Fondului, prin finanţarea programului de răscumpărare, şi/sau plata potenţialelor dividende către acţionarii FP, în absenţa unor condiţii sau circumstanţe excepţionale de piaţă şi sub rezerva oricăror restricţii impuse de reglementările legale sau fiscale din România şi a aprobării acţionarilor, mai notează sursa citată.
„Petrom nu va încasa nicio sumă de bani ca urmare a tranzacţiei. Sub rezerva decontării Tranzacţiei, Fondul nu va mai deţine acţiuni la Petrom”, conform sursei citate.
Amintim că Fondul Proprietatea a anunţat, în cursul zilei de marţi, că intenţionează să vândă întreaga participaţie pe care o deţine la OMV Petrom.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu