Perfecționarea legislației privind guvernanța corporativă, înființarea și dezvoltarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții și revitalizarea unor sectoare cu potențial mare de creștere economică, sunt principalele teme despre care au discutat ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, și country managerul Băncii Mondiale pentru România și Ungaria, Elisabetta Capannelli.
'Sunt determinat și vreau să implementez tot ceea ce am dobândit ca experiență în activitatea managerială în dezvoltarea proiectelor performante economic. Mă voi ocupa cu maximă atenție de coordonarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții și îi asigur pe toți partenerii acestui proiect de toată susținerea, transparența și implicarea Ministerului pe care îl conduc. În calitatea mea de ministru al Economiei, vă garantez că avem în portofoliu companii puternice, care au proiecte naționale și internaționale de anvergură, în care Banca Mondială se poate implica cu succes pentru dezvoltarea lor', a declarat ministrul Economiei, Alexandru Petrescu.
Elisabetta Capannelli, country manager al Băncii Mondiale pentru România și Ungaria, și-a manifestat aprecierea față de intențiile ministrului Economiei de perfecționare și dezvoltare a strategiei prevăzute în ordonanța de guvernanță corporativă 109/2011.
Totodată, reprezentanții Băncii Mondiale și-au oferit întreaga susținere și disponibilitate pentru colaborarea în structurarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiți, care va determina prioritizarea investițiilor și revitalizarea sectoarelor cheie ale economiei românești, informează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu