Corina Crețu, comisar european pe politici reginale spune că sume imense de bani din fondurile europene sunt blocate în justiția din România. Ea spune că a avut discuții atât cu Liviu Dragnea cât și cu Călin Popescu Tăriceanu pentru efectuarea unor modificări legislative care să permită judecarea mai rapidă a proceselor care au ca obiect fondurile europene.
În acest sens, ea a dat exemplul Poloniei care are legi ce obligă magistrații să dea un verdict în maximum șase luni, în cazul în care sunt implicate fonduri europene. În România procesele ajung să se întindă pe parcursul multor ani, ceea ce face ca respectivele fonduri să fie pierdute definitiv.
"Nu voi înceta să dau exemplul Poloniei sperând ca legislativul să-l adopte. Nu îi poți interzice celui care a pierdut o licitație să conteste, dar ei au o secțiune în justiție numai pe fonduri europene. Conform legilor poloneze, au un termen de maximum șase luni să dea verdictul. Sigur că nu le putem cere judecătorilor și procurorilor să cunoască legile Uniunii Europene. După un proces care a durat aproximativ nouă ani la Băcău omul ăla mai avea o lună să implementeze o autostradă sau un drum național. Noi nu ne putem permite să pierdem școli, spitale, doar pentru că acești bani sunt blocați în justiție. Este obligația noastră ca în momenul în care există o suspiciune să suspendem fondurile. De aceea trebuie judecate rapid. Este un subiect pe care trebuie să-l ia foarte în serios Legislativul. Am spus și în Comisia de Politică Europeană, de câte ori am fost acolo și în discuția mea cu domnul Dragnea, la Camera Deputaților și cu Călin-Popescu Tăriceanu, am spus-o și public," a declarat Corina Crețu la interviurile DCNews Live.
Vezi răspunsul complet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News