Camera Deputaţilor a hotărât înscrierea culturii de goji în rândul celor care pot accesa fonduri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege pentru completarea anexei nr.1 la Legea pomiculturii, prin care se introduce specia goji (Lycium barbarum). Proiectul a fost aprobat cu 261 de voturi favorabile şi un vot împotrivă.
"Datorită interesului deosebit manifestat în ultima vreme de către consumatorii români faţă de fructele de goji, arbust fructifer, dar şi de produsele derivate din acestea, a fost creat un soi nou, respectiv ERMA, prin implicarea pomicultorilor din judeţul Satu Mare şi a Staţiunii de cercetare şi producţie pomicolă Cluj. (...) Pentru sprijinirea cultivatorilor de goji, o bună oportunitate o reprezintă accesarea de fonduri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020. Se impune introducerea speciei goji (Lycium barbarum) în anexa nr. 1 la Legea pomiculturii, cu modificările şi completările ulterioare", se arată în expunerea de motive a propunerii iniţiate de mai mulţi deputaţi PSD.
Iniţiatorii mai susţin că extinderea plantaţiilor de goji poate asigura valorificarea eficientă şi raţională a resurselor naturale şi creşterea veniturilor producătorilor deţinători ai unor astfel de plantaţii.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu