Fonduri europene pentru românii care vor să își achiziționeze utilaje agricole

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Fermierii vor primi un nou sprijin de la Guvern. Valoarea maximă a sprijinului public va fi 300.000 euro/proiect

În România, achiziția de utilaje pentru sectorul vegetal este una dintre liniile de finanțare cuprinse în noul Plan Național Strategic (PNS). În acest sens, fermierii vor putea depune proiecte la AFIR pentru a-și moderniza ferma și în perioada 2023-2027.

Ce este cel mai interesant este faptul că valoare maximă a sprijinului public va fi 300.000 euro/proiect. De altfel, românii sunt anunțați și care sunt condițiile de eligibilitate. În documentul publicat de Ministerul Agriculturii, la această intervenție vor fi puse pe primul loc proiectele care contribuie la încurajarea și dezvoltarea structurilor asociative, dezvoltarea structurală echilibrată a fermelor în sensul consolidării fermelor medii, promovarea tehnologiilor și tehnicilor de producție moderne cu impact redus asupra mediului acțiuni în scopul gestionării corespunzătoare a riscurilor de la nivelul exploatației, asigurarea echității accesării fondurilor europene.

„Fosta măsură 4.1 acum este domeniul de intervenție 13 (DR-13), specific pentru utilaje agricole, și va avea o valoare nerambursabilă de maximul 300.000 euro/proiect, cu un buget de 100 de milioane de euro și o rată de finanțare de 65%. Rămâne valabilă atenția ca agricultura să intre în cooperare și cu siguranță că acest criteriu va fi important”, a precizat consultantul Cristian Găină pentru AGRO TV. Beneficiarii eligibili pentru achiziția de utilaje vor fi fermierii, cu excepția persoanelor fizice, cooperativele agricole și societățile cooperative care reprezintă interesele membrilor fermieri, precum și acele grupuri și organizații de producători legal constituite în baza legislației naționale în vigoare şi recunoscute de MADR care deservesc interesele membrilor.

Condiții de eligibilitate pentru fermierii care doresc să obțină banii:

- Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică de minimum 12.000 € SO;

- Solicitantul va figura în sistemul APIA/ANSVSA (după caz), anterior depunerii cererii de finanțare, cu forma de desfășurare a activității economice cu care solicită sprijin prin prezenta intervenție;

- Viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată în baza documentației tehnicoeconomice;

- Solicitantul trebuie să demonstreze asigurarea cofinanțării investiției;Investiția va respecta prevederile legislației naționale în vigoare aplicabilă proiectului;

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel