Europarlamentarul Pro România Corina Creţu a avertizat că Guvernul Orban ar putea fi nevoit să refacă planul de relansare economică pentru a putea accesa banii europeni din fondul de salvare economică.
"Din păcate, în acest moment, nu există nicio garanție cu privire la banii care i se vor aloca României de la nivel european. Guvernul României ar putea fi nevoit să refacă planul său de relansare economică!
Astăzi și mâine se întrunește, la Bruxelles, Consiliul European.
Evident, o temă majoră rămâne Cadrul Financiar Multianual (Bugetul UE) 2021-2027. Dar pe agendă rămâne și soarta celorlalte fonduri al căror scop este acela de a relansa economiile Statelor Membre. Vorbim despre 310 miliarde EUR sub formă de subvenții, 250 de miliarde EUR sub formă de împrumuturi și 190 miliarde EUR subvenții pentru programe în domenii precum cercetarea și sprijinul pentru companii. Sunt sume pe care le-am aprobat și eu, prin votul pe care l-am acordat, în Parlamentul European.
Dar pentru a avea acces la finanțare, fiecare Stat Membru va trebui să explice modul în care plănuiește să gestioneze banii europeni, astfel încât să existe efecte benefice reale asupra economiei sale naționale.", a scris Corina Creţu pe Facebook.
"Europa este, în acest moment, profund divizată - ca atare se vor impune condiții stricte pentru ca toate Statele Membre să dea asigurări că banii nu ajung altundeva decât acolo unde este realmente nevoie de ei.
Acordarea acestor bani s-ar putea realiza doar dacă planul prezentat de fiecare țară în parte este aprobat prin majoritate calificată în Consiliu (sau, o altă propunere - și mai restrictivă - doar dacă există acordul unanim al tuturor Statelor Membre cu privire la planul prezentat).
Indiferent de concluziile acestui Consiliu, e acceptată (fie și tacit) ideea că planurile naționale vor trebui prezentate în următoarele luni și că acestea vor fi urmărite și reevaluate periodic.
Ca atare, Guvernul României va trebui să reia cu toată seriozitatea planul de relansare economică a României, pe care sper să îl comunice transprent și cu toată responsabilitatea, implicându-i în acest proces pe cât mai mulți din cei afectați de criză.
Să nu uităm că, înainte de orice, relansarea economică înseamnă reclădirea vieții cetățenilor care au avut de suferit în urma pandemiei.", a mai scris europarlamentarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu