Gradul de absorbţie a fondurilor europene nu este satisfăcător, fiind chiar risc de pierdere a unei sume de 800 milioane euro pe Programul Operaţional Regional (POR), a afirmat premierul Viorica Dăncilă.
Primul ministru a făcut un apel către reprezentanţii autorităţilor locale şi centrale să comunice problemele pe care le întâmpină în acest sens, pentru a fi soluţionate de urgenţă.
Premierul a declarat că infrastructura, respectiv corelarea surselor de finanţare pentru realizarea investiţiilor autorităţilor locale atât din PNDL, cât şi din fonduri europene sau prin programe, va reprezenta în continuare o prioritate pentru Guvern, astfel încât la finalul mandatului - în 2020 - să se evalueze dacă ţintele propuse în programul de guvernare au fost atinse.
"Fonduri europene - în anul 2017 s-a reuşit acreditarea tuturor autorităţilor de management şi, mai mult, am introdus în legea salarizării şi acordarea unui procent de 20% pentru primari, preşedinţi de consilii judeţene acolo unde avem proiecte pe fonduri europene. Cu toate acestea, gradul de absorbţie nu este satisfăcător, fiind chiar risc de decomitere a unei sume de 800 milioane euro pe Programul Operaţional Regional. Nu cred că e cazul să vă aduc aminte cât de vitale sunt aceste fonduri pentru dezvoltarea judeţelor noastre, fie că vorbim de proiecte pentru apă-canalizare sau deşeuri finanţate din Programul Operaţional Infrastructură Mare sau drumuri, spitale, şcoli - finanţate din POR. Capacitatea şi experienţa de care dispuneţi, precum şi din calitatea de preşedinţi ai agenţiilor de dezvoltare regională, membri în comitetul de monitorizare al POR, puteţi sprijini creşterea absorbţiei, iar problemele pe care le întâmpinaţi în accesare mi le puteţi comunica în vederea soluţionării lor de urgenţă", a subliniat premierul Dăncilă.
Spitalele regionale
Potrivit şefului Guvernului, o situaţie particulară o reprezintă spitalele regionale.
"M-am întors de la Bruxelles, iar ceea ce am discutat cu comisarul pentru Politici regionale (Corina Creţu - n.r.) m-a îngrijorat foarte mult. De aceea, rog cei trei preşedinţi ai Consiliilor Judeţene Iaşi, Cluj şi Dolj să se implice în deblocarea situaţiei terenurilor - şi aici mă refer la Cluj şi la Craiova, dar şi pentru dezvoltarea proiectelor de utilităţi publice, acces la plasament PUZ-uri şi alte obiective. Am constatat întârzieri majore în realizarea acestor proiecte şi, din acest motiv, numai cu implicarea dumneavoastră, acestea se pot transmite către Comisia Europeană pentru finanţare. Nu vreau însă să subliniez că vina este a preşedinţilor CJ-urilor, ştiu că s-au întâmpinat multe greutăţi, dar cred că datoria noastră este să soluţionăm aceste probleme", a arătat Viorica Dăncilă.
Codul finanțelor publice locale
Aceasta a anunţat totodată că este finalizat Codul finanţelor publice locale, urmând să fie adoptat până la finele anului, care are ca element principal formula de echilibrare a bugetelor locale.
"Ne-am propus ca 100% din impozitul pe venit să fie sursa bugetelor locale şi echilibrarea să conducă la bugete minime de funcţionare. După cum ştiţi, în 2018 s-a stabilit 750 de lei pe locuitor. Consider că numai împreună, în spiritul practicii anilor precedenţi a grupurilor de lucru, putem identifica cea mai bună variantă pentru această formulă. De exemplu, poate suma de 750 de lei va fi doar pentru un minim şi va putea fi crescută în funcţie de serviciile publice existente la nivelul fiecărei localităţi. Aşteptăm de la dumneavoastră o propunere fundamentată şi agreată cu toate structurile asociative din administraţia locală, astfel încât acest proiect de lege important să fie cât mai repede promovat. (...)", a detaliat Viorica Dăncilă.
Implementaea măsurilor, urmărită
Ea a precizat că împreună cu viceprim-ministrul Paul Stănescu şi cu ministrul Eugen Teodorovici va urmări implementarea măsurilor înscrise în legea bugetului pe anul 2018, respectiv regularizarea sumelor de echilibrare pentru fiecare UAT în conformitate cu execuţia bugetară la 31 decembrie 2017, pentru a se asigura că veniturile anului 2018 nu vor scădea sub nivelul anului 2017.
Şeful Executivului a subliniat că UNCJR a reprezentat un reper important în dialogul administraţie locală - administraţie centrală iar propunerile şi soluţiile promovate şi susţinute s-au regăsit în numeroase proiecte de acte normative.
Ea a dat asigurări totodată că descentralizarea rămâne un proiect agreat de liderul PSD, Liviu Dragnea, continuarea acestuia fiind necesară.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu