Piaţa totală a fondurilor de investiţii depăşea 26 de miliarde de lei, în decembrie 2017.
Activele nete ale celor 189 de fonduri deschise şi închise (cu excepţia SIF şi a Fondului Proprietatea), locale şi străine, au crescut cu 0,3% în luna decembrie, până la nivelul de 26,4 miliarde de lei (5,7 miliarde de euro), înregistrând un avans de 5,6% în anul 2017, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), remis luni Agerpres.
Potrivit sursei citate, ieşirile nete ale lunii decembrie au totalizat 24,1 milioane de lei (-5,2 milioane de euro). Activele nete ale celor 74 de fonduri deschise locale au crescut marginal în luna decembrie, cu 0,1%, până la 22,71 miliarde de lei, respectiv 4,9 miliarde de euro, în vreme ce creşterea pe tot anul 2017 a fost de 3,6%. Fondurile deschise locale au înregistrat, în luna decembrie 2017, ieşiri nete de 40,1 milioane de lei, respectiv 8,6 milioane de euro, fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (-61,3 milioane de lei), cele cu capital garantat (-21 milioane de lei) şi cele monetare (-6,4 milioane de lei), în vreme ce fondurile reunite sub categoria 'altele' (+25,6 milioane de lei), cele diversificate (+10,5 milioane de lei), cele de randament absolut (+8,8 milioane de lei) şi cele de acţiuni (+3,7 milioane de lei), au beneficiat de intrări nete.
În ceea ce priveşte fondurile deschise străine distribuite în România, activele nete exprimate în lei ale celor 98 de astfel de fonduri au crescut în ultima lună a anului trecut cu 0,8% comparativ cu noiembrie, până la nivelul de 2,94 miliarde de lei (632 milioane de euro) şi au înregistrat în 2017 o creştere de 12,1%. 'Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 11,5% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au avut în luna decembrie intrări nete nule (răscumpărări totale egale cu subscrierile)', se subliniază în comunicat.
Creşteri la activele nete
Potrivit AAF, activele nete ale celor 17 fonduri închise (cu excepţia SIF şi FP) au crescut cu 4,2% în luna raportată, până la 704 milioane de lei (151 milioane de euro). Aceste fonduri au avut intrări nete în luna noiembrie de 16 milioane de lei (3,45 milioane de euro) şi au înregistrat o creştere a activelor nete în anul 2017 de 42,7%.
Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF) este organizaţia profesională neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de Plasament Colectiv din România, care reuneşte 21 de societăţi de administrare a investiţiilor (SAI), Fondul Proprietatea, patru societăţi de investiţii financiare (SIF) şi patru bănci depozitare. Începând cu iunie 2007, AAF este membru al European Fund and Asset Management Association (EFAMA).
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu