Fondurile europene din România, aproape de media europeană

Viorica-Dăncilă-Prim-ministrul-României
Viorica-Dăncilă-Prim-ministrul-României

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că România are, în prezent, o rată de absorbţie a fondurilor UE de aproximativ 29%, foarte aproape de media europeană, care este de 31%.

"Ne-am propus, prin programul de guvernare, să accelerăm ritmul de cheltuire a banilor alocaţi ţării noastre de la bugetul UE. Rămânem ataşaţi acestui obiectiv, iar rezultatele se văd. Rata de absorbţie a României este acum de aproximativ 29%, foarte aproape de media europeană - de 31%. Rata de contractare a crescut din 2016 până în prezent de peste 15 ori, mai exact de la 5% în 2016 la aproximativ 79% din alocare în prezent. Am reuşit să deblocăm proiecte importante în toate domeniile de interes şi, dincolo de cifre, avem în vedere permanent ce beneficii aduc aceste proiecte în plan social, dar şi în plan economic", a spus Dăncilă, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractului pentru finanţarea proiectului 'Facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi' şi la lansarea a două apeluri de proiecte privind stagii de practică pentru elevi şi studenţi în vederea corelării învăţământului cu cerinţele pieţei muncii.

Ea a arătat că proiectul pentru facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi are o valoare de peste 23,5 milioane de euro. Premierul a precizat că prin acest proiect persoanele cu dizabilităţi, pe lângă consilierea specifică, vor fi ajutate să-şi cumpere dispozitive asistive, iar firmele vor fi stimulate să angajeze persoane cu dizabilităţi prin acordarea unei subvenţii de 2.250 de lei pe lună pentru o perioadă de 18 luni.

"Sunt oameni care merită respectul nostru pentru curajul cu care luptă să-şi depăşească limitele şi al căror potenţial merită să fie pus în valoare într-o societate pe care ne-o dorim fără bariere', a menţionat Viorica Dăncilă. Potrivit acesteia, cele două apeluri de proiecte lansate joi vizează pregătirea profesională a tinerilor. 'Cu o finanţare de 70 milioane euro, respectiv 30 milioane de euro, oferim pentru peste 27.000 de elevi şi 5.000 de studenţi oportunitatea unor stagii de practică, inclusiv prin învăţământul dual, pentru ca pregătirea lor să ţină pasul cu cerinţele pieţei muncii. România are nevoie de tineri acasă, familiile lor au nevoie de ei aici, venim în sprijinul lor, dar şi în sprijinul mediului de afaceri, care se confruntă cu lipsa forţei de muncă bine pregătită. Prin aceste proiecte facilităm accesul românilor la locuri de muncă bine plătite, diminuăm presiunea generată asupra bugetului de asistenţă socială şi susţinem dezvoltarea mediului de afaceri", a mai declarat premierul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel