Football Leaks - AS Monaco, fair play financiar încălcat. Documente

AS Monaco a încercat în iunie 2014 să ocolească regulile fair play-ului financiar prin intermediul unor firme offshore cu sediul în Hong Kong şi Insulele Virgine Britanice, relevă ancheta Football Leaks, citată de AFP.

La finalul sezonului 2013-2014, Monaco, vicecampioana Franţei, s-a calificat în Liga Campionilor şi avea nevoie de noi resurse pentru a respecta fair play-ul financiar, regulă ce interzice unui club participant în competiţiile europene să cheltuie mai mult decât câştigă.

Potrivit site-ului francez Mediapart, care prezintă mai multe documente, Monaco a semnat atunci un parteneriat cu agenţia de marketing AIM Digital Imaging, o 'firmă offshore înmatriculată în Hong Kong' şi însărcinată să garanteze 'venituri de 140 de milioane de euro pentru AS Monaco timp de zece ani', în cazul în care clubul nu reuşeşte singur să obţină aceste resurse. Clubul din Principat recunoaşte că a încheiat un contract cu AIM, dar precizează că agenţia 'trebuia de fapt să găsească resurse suplimentare de 30 de milioane'. Contractul 's-a dovedit cu toate acestea prea ambiţios şi nerealizabil' şi 'n-a fost niciodată executat şi (...) n-a intrat niciodată în conturile clubului', astfel că nu a fost 'utilizat în cadrul FPF', a adăugat Monaco.

Contract 'atipic'

Potrivit Football Leaks, în octombrie 2014 acest contract 'atipic' ar fi fost completat de 'un acord de investiţii cu City Concept Ventures, o firmă paravan înmatriculată în Insulele Virgine Britanice', care ar fi trebuit 'să investească 140 de milioane de euro pe an în AIM Digital Imaging'. Mediapart afirmă că City Concept Ventures ar aparţine de fapt proprietarului lui Monaco, miliardarul rus Dmitri Rîbolovlev, ceea ce i-ar fi permis acestuia să injecteze direct bani în propriul său club, ocolind regulile fair play-ului financiar impus de UEFA.

Monaco a încercat să convingă UEFA printr-o 'intensă campanie de lobby' pe lângă Andrea Traverso, responsabil cu fair play-ul financiar în cadrul instanţei. Aceasta nu a împiedicat camera de instrucţie a UEFA să ancheteze deficitul înregistrat de club, pe care l-a condamnat în mai 2015 la plata unei amenzi de 3 milioane de euro şi la limitarea transferurilor timp de un an.

Ceartă între patroni

Conform Football Leaks, camera de instrucţie ar fi ales 'să închidă ochii' asupra contractului litigios cu AIM prin 'acest acord amiabil deosebit de blând'. Mediapart citează un e-mail trimis de Andrea Traverso unui consilier al şefilor lui Monaco, Filips Dhondt: 'Este un acord foarte favorabil în comparaţie cu cele încheiate cu alte cluburi. Foarte departe de cel cu PSG de anul trecut.'

Până la urmă, Monaco nu a putut să se folosească de această inginerie, după ce Dmitri Rîbolovlev s-a certat cu patronul AIM, Bernard de Roos. Monaco a fost deja menţionată anul trecut în ancheta Football Leaks, în legătură cu vânzarea unor jucători în Spania sau cu situaţia fiscală a vedetei columbiene Radamel Falcao. Într-un comunicat, clubul a dezminţit 'ferm' că a 'ocolit fair play-ul financiar' şi a catalogat drept 'false' afirmaţiile publicate de prea franceză şi de cea europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel