Ironii la adresa premierului "Plastilină" și autostrăzii lui Dragnea

Un comunicat de presă ironizează vacanța de Paște a premierului Victor Ponta, pe care-l numește "Plastilină". Subiectul este reprezentat de inundațiile din Teleorman. 

"Locuitorii județului Teleorman nu au avut inspirația Premierului Plastilină încât să aleagă să își petreacă sărbătorile de Paște în Deltă", scrie FC, într-un comunicat de presă.  

Adaugă: "Cu ajutorul neprecupețit al vicepremierului Dragnea care a uitat să își țină promisiunile din campania electorală de acum doi ani, când le-a promis teleormănenilor că le face diguri, și a premierului Plastilină care a uitat că primăvara vine cu inundații în România. Spirit practic, după cum ne-a obișnuit de când a preluat conducerea țării, primul ministru a ales să nu se implice în problema inundațiilor că să nu încurce pe cineva după cum singur a declarat de la prezidiul Centrului de Comandă de la Ministerul de Interne". 

VEZI și: Mihai Răzvan Ungureanu deschide lista Forței Civice pentru europarlamentare

Partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu continuă ironizând vizita premierului Ponta și "celebra autostradă a lui Liviu Dragnea care în sfârșit își găsește o utilitate pe care Uniunea Europeană nu reușea cu nici un chip să o vadă: cu ajutorul ei, teleormănenii vor putea să fugă mai repede din calea apelor. Așa cum iarna ne ia prin surprindere cu zăpada, acum primăvara ne surprinde cu inundațiile. La vară sunt sigur că vom fi uimiți de secetă și dacă am fi sinceri cu noi, sfârșitul toamnei ne va surprinde cu o candidatură la președinție a premierului care a reușit să rateze toate misiunile importante din timpul mandatului său. Cu excepția zborului cu un F16, dătător de senzații cum nu trăiești într-o viață întreagă. Sunt convins că teleormănenii îi transmit premierului Plastilină toate gândurile lor de bine". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel