Ford mută producţia Ford Transit Connect din România în Spania. La Craiova va fi produs B-Max şi un alt model de clasă B

ford
ford

Ford reorganizează fabricile sale din Europa, iar în acest sens producţia Ford Transit Connect se va muta din Româania în Spania, a declarat şeful Companiei Naţionale de Vânzări (CNV) a Ford în România, Henrik Nenzenala.

Planurile pentru Craiova s-au schimbat puţin, spune Nenzen, confirmând astfel oficial, pentru prima dată, că în România va fi produs B-Max. Pe lângăa acesta, care va fi prezentat în versiunea de serie în septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt, ulterior va urma să intre în fabricaţie la Craiova şi un alt model de segment B (clasă mică), relatează hotnews.

Oficialul Ford nu a precizat data exactă când Ford Transit Connect va fi mutat în uzina Ford din Valencia, Spania, dar a precizat căa acest lucru s-ar putea întampla când va intra în producţie noua generaţie Transit Connect, data nefiind comunicată deocamdată.

De asemenea, în acest moment, Ford negociază cu Guvernul posibilitatea modificării contractului de privatizare  Automobile Craiova pentru a respecta noile planuri ale companiei.

Reorganizarea uzinelor afectează toate fabricile Ford din Europa.

Î n Romania, în loc de Transit Connect, un automobil de clasa B (B-Max) şi un alt vehicul utilitar mai mare vor fi produse doar maşini pe platforma B (spre deosebire de Transit Connect care este de clasa C). În plus, va fi fabricat şi motorul turbo pe benzină, EcoBoost, cu o capacitate cilindrica de 1 litru, a cărui putere va fi de 120 Cai Putere (CP). Acest motor va intra în producţie în prima parte a anului 2012.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel